Elena Gheorghe: ”Am fost destul de speriată la începutul acestei pandemii, dezinfectam orice intra pe ușa casei”

23.11.2020, 15:34
Elena Gheorghe: ”Am fost destul de speriată la începutul acestei pandemii, dezinfectam orice intra pe ușa casei”
Elena Gheorghe: ”Am fost destul de speriată la începutul acestei pandemii, dezinfectam orice intra pe ușa casei”

Cântăreața Elena Gheorghe a explicat cum a fost afectată de pandemia de coronavirus.

Elena Gheorghe a povestit, pentru okmagazine.ro, că îi este dor de evenimentele la care participa înainte de pandemia de coronavirus. De asemenea, artista a explicat și cum și-a petrecut timpul în toată această perioadă de la începutul pandemiei până în prezent. ”Dacă în primele săptămâni de stare de urgenţă am găsit fericirea în faptul că stăteam exclusiv cu familia şi că mă bucuram de ea cât puteam, mi-am dat seama că timpul trece, că mi se face dor de profesie. Îmi lipseşte cel mai mult întâlnirea cu publicul, cu muzica şi cu trăirile de pe scenă. Fireşte că am renunţat la obiceiurile care acum ne sunt interzise, dar am altele noi, pe care le-am descoperit stând în casa. Acum îmi cunosc toate colţurile locuinţei, pentru că m-am ocupat de fiecare în parte, am rearanjat tot de 2-3 ori până acum, am redecorat (am schimbat canapeaua), fac curat, dau cu mopul, aspir, şterg praful, fac lucruri de care înainte nu aveam timp”, a spus vedeta.

Elena Gheorghe a mărturisit că a fost speriată la începutul pandemiei de coronavirus și că ajunsese să dezinfecteze tot ce intra în casă. ”Am fost destul de speriată la începutul acestei pandemii, dezinfectam orice intra pe uşa casei, animale, cumpăraturi, copii, prieteni, rude. Între timp, deşi m-am mai relaxat puţin, încerc să fiu cât se poate de atentă în ceea ce priveşte igiena familiei mele. Copiii obişnuiesc să se plimbe pe palier, între apartamentul meu şi al surorii mele, deci la noi mopul este folosit zilnic. Bineînţeles, folosim masca şi ne dezinfectăm ori de câte ori este nevoie. Am apropiaţi, colegi de trupă şi chiar rude care au avut virusul”, a completat artista.

Elena Gheorghe este căsătorită și are doi copii

Elena Gheorghe, în vârstă de 35 de ani, a debutat pe scena muzicii populare la vârsta de trei ani, cântând un duet împreună cu mama sa, cântăreața de muzică populară Marioara Man Gheorghe. La finele anului 2002, Elena Gheorghe devine vocea principală a formației Mandinga.

Ulterior, artista a ales cariera solo. Elena Gheorghe a reprezentat România la concursul Eurovision în anul 2009, unde s-a clasat pe locul al nouăsrezecelea.

Cântăreața Elena Gheorghe este căsătorită de mulți ani cu Cornel Ene , împreună cu care are doi copii, un băiat, Nicholas, și o fetiță, Amelie. În data de 30 iulie 2020, artista a sărbătorit mai multe momente importante din viața sa. A împlinit 35 de ani, 15 ani de relație și nouă ani de la logodna cu cel care i-a devenit partener de viață.

citește și...