„El chiar a schimbat lumea”. Povestea incredibilă a artistului care a luptat din greu pentru a-și păstra numele și identitatea. ”Sunt mexican și nu am niciun motiv să mă ascund”

19.04.2022, 15:04

În documentarul My Name is Lopez, se celebrează viața și opera cântărețului mexicano-american, care a luptat din greu pentru a-și păstra numele și identitatea. Trini Lopez a fost un artist extrem de curajos, care și-a asumat identitatea, în contextul în care majoritatea vedetelor de origine latină își schimbau numele pentru a nu le fi dezvăluite etnia.

În anii 1950 și 60, aproape fiecare cântăreț de origine latină care tânjea să devină vedetă în SUA sau Marea Britanie a trebuit să elimine orice urmă de etnie din numele lor.

Astfel, Richard Valenzuela a devenit Ritchie Valens, Domingo Samudio și-a schimbat numele în Sam the Sham, Baldemar Huerta s-a reinventat sub denumirea de Freddy Fender, iar Florencia Cardona a devenit pur și simplu Vikki Carr. În cel mai extrem exemplu, o trupă de cinci oameni condusă de Rudy Martinez s-a ascuns sub numele anonim Question Mark și The Mysterians înainte de a lansa clasicul lor garage-rock 96 Tears, potrivit The Guardian.

Trini Lopez, un artist curajos

Având în vedere toate acestea, alegerile pe care le-a făcut Trini Lopez cu privire la numele său de atunci par deosebit de curajoase și de principii.Trini a spus lumii: „Aceasta este moștenirea mea. Sunt mexican și nu am niciun motiv să mă ascund”, a declarat P David Ebersole, co-director al noului documentar My Name Is Lopez.

În timp ce această decizie, împreună cu muzica sa, l-au făcut pe Trini Lopez o figură venerată în culturile latine din întreaga lume, astăzi el este puțin amintit de majoritatea fanilor muzicii. De fapt, chiar și cei mai mulți dintre cei care își amintesc hiturile de la începutul și până la mijlocul anilor 60 nu sunt conștienți de tendințele pe care Lopez le-a anticipat.

Artistul, personajul-cheia al rock-ului latin

Lopez a jucat un rol esențial în folk-rock, el fiind personajul-cheia al rock-ului latin, devenind astfel una dintre primele vedete latine care a înregistrat hituri. Mai mult, el a fost singurul membru latin al echipei lui Frank Sinatra și primul cu un nume latin care a fost anunțat că va cânta în Las Vegas. În calitate de muzician, a avut onoarea rară de a fi consultat de compania Gibson Guitar cu privire la două instrumente, ambele devenind obiecte de colecție apreciate de vedete precum Dave Grohl din Foo Fighters și Noel Gallagher din Oasis.

Documentarul conține multe clipuri din viață vedetei la televizor. Unele sunt incomod de vizionat. Pentru a stârni râsul, Lopez se baza adesea pe stereotipurile care ironizează cultura mexicană.

Ori de câte ori Lopez vorbește în documentar despre rasismul cu care s-a confruntat, nu a dat dovadă de ranchiune. Însoțitorul său de mult timp, Walker, care a fost intervievat pe larg pentru film, o exprimă pentru el. Potrivit regizorilor, Lopez nu a vrut niciodată să spună ceva negativ în public în timpul vieții sale. Abia după ce a murit, când Walker s-a simțit liber să vorbească, regizorii au avut acces la o imagine mai completă a bărbatului.

Cum a murit artistul

Potrivit regizorilor, moartea lui Lopez a fost o surpriză. Deși era sănătos pentru vârsta lui, a avut nevoie de o operație minoră în vara anului 2020. După ce a părăsit spitalul, a început să se simtă rău și, așadar, a revenit. Zece zile mai târziu a murit, medicii sugerând că ar fi luat o tulpină virulentă de Covid.

citește și...