Ei sunt primii cinci finaliști de la “Românii au talent”! La cine va ajunge premiul de originalitate

15.05.2021, 11:38
Ei sunt primii cinci finaliști de la "Românii au talent"!

Vineri seară, 14 mai, a avut loc prima ediție din etapa galelor live de la “Românii au talent”! 12 concurenți au urcat pe scenă pentru a obține un loc în marea finală a show-ului de la PRO TV. 

Cine sunt primii cinci finaliști de la “Românii au talent”

Cei 12 concurenți care au performat la “Românii au talent”, vineri seară, au fost: GIM, Ana Maria Mărgean, Rareș Trufea, Daria Batschi Beleca, Narcisa Ungureanu, Dragoș Pădeanu, Acro Mystic Duo, Andrii și Bogdan Kalashnyk, Duo Turkeev, Rianna Rusu, Sara Șmighelschi și Bianca Purice.

Până la urmă, telespectatorii au decis că primii finaliști sunt: Rareș Trufea, Ana Maria Mărgean, Duo Turkeev, Daria Batschi Beleca, GIM. Duo Turkeev și Daria Batschi-Beleca au fost propuși și pentru premiul de originalitate din prima semifinală.

În prima ediție a galelor live, românii și-au votat favoriții prin SMS la numărul 1264 (tarif 0.48 euro, TVA inclus, valabil în rețelele Telekom, Orange, Vodafone și Digi Mobil), după START VOT, folosind codurile care au fost afișate pe ecran în timpul emisiunii. Sms-urile au putut fi trimise doar pe teritoriul României, acest seriviciu nefiind disponibil în afara țării. Totodată, telespectatorii au putut vota și online pe romaniiautalent.protv.ro.