Dinu Maxer, șocat de moartea lui Costin Mărculescu. ”Am pus mâna pe telefon să-l contactez”

11.06.2020, 13:36
Dinu Maxer, șocat de moartea lui Costin Mărculescu. ”Am pus mâna pe telefon să-l contactez”
Dinu Maxer, șocat de moartea lui Costin Mărculescu. ”Am pus mâna pe telefon să-l contactez”

Muzicianul Dinu Maxer este șocat de moartea actorului Costin Mărculescu. Artistul a mărturisit că nu i-a venit să creadă în momentul în care a auzit vestea despre dispariția actorului.

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în casă în noaptea de miercuri spre joi. Acesta nu mai fusese văzut de vecini de câteva zile, nu mai răspundea la telefon şi nici pe reţelele de socializare, iar câinele alături de care locuia lătra neîncetat. Poliţiştii chemaţi la faţa locului au descoperit corpul actorului în cadă, în stare de putrefacţie. Costin Mărculescu urma să împlinească pe 29 iunie 51 de ani, dată la care plănuia să lanseze şi o carte despre propria viaţă.

Dinu Maxer a vorbit despre moartea celui care a fost Costin Mărculescu, afirmând că a fost șocat de vestea dispariției acestuia.

”Am aflat aseară… dar nu am putut să accept…am pus mână pe telefon să-l contactez… am crezut că e o știre falsă!
Apoi Deea mi-a spus că știrea e confirmată!

M-am oprit din lucru (lucram la o piesă în studio) și am avut un sentiment unic de gol interior… de spaimă… de tristețe infinită! Nu am putut să scriu nimic… După câteva minute am încercat să-mi reiau treabă, pentru a nu mă mai gândi!

De dimineață, m-au trezit cu un telefon cei de la Realitatea TV. M-au rugat să întru în direct…am refuzat! Le-am explicat că eram prieten cu Costin, dar nu foarte apropiat”, a povestit Dinu Maxer.

”Era nelipsit de la petrecerile noastre”

Dinu Maxer a mărturisit că Costin Mărculescu era nelipsit de la petrecerile date de familia sa. De asemenea, Dinu Maxer a explicat5 că ultima oară când a vorbit cu Costin Mărculescu acesta era încântat că urma să-și lanseze cartea.

”Era nelipsit la petrecerile noastre, dar nu ne-am vizitat nicioadată. Știam unde stă, fiindcă îl aduceam acasă cu mașina de la evenimentele mondene, la care ne întâlneam și stăteam și glumeam împreună…

…Ultima oară când am vorbit, planurile despre lansarea cărții erau subiectul lui preferat! Sunt convins că o problemă de sănătate a fost cea care a oprit drumul și planurile artistului Costin Mărculescu!

Era o prezența jovială și un om inteligent care accepta glumele prietenilor. Cânta la toate petrecerile chiar dacă prietenii nu îi încurajau această calitate artistică. Avea prieteni mulți care l-au susținut în ultimii ani, o perioadă de încercări financiare.

A fost un fenomen artistic în perioadă de început a showbiz-ului, când umplea Circul și făcea spectacole grandioase cu școala lui de manechine și fotomodele! Așa trebuie să ni-l reamintim! Drum bun, prietene!”, a mai spus Dinu Maxer.

citește și...