De ce se închid magazinele la ora 21:00 începând de luni. Raed Arafat a explicat
Începând de luni, 9 noiembrie 2020, magazinele se vor închise la ora 21:00. Este una dintre noile măsuri pe care autoritățile le-au luat în vederea stopării pandemiei de coronavirus.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a explicat care sunt magazinele care se vor închide la ora 21:00 începând de luni, 9 noiembrie. ”Toate magazinele, cu excepția benzinăriilor, farmaciilor, plus cei care au livrări la domiciliu, restaurante, firme de transport care preiau mâncare, se vor închide la ora 21. Supermarketurile se închideau la 22, s-a redus programul cu o oră pentru ca până la 23 oamenii să poate ajunge acasă, când intră în vigoare restricția de ciruclatie, valabilă între 23.00 și 05.00”, a declarat acesta, potrivit Digi24.
Raed Arafat a explicat și de ce se închid piețele. ”Rămân piețele în spațiile deschise. Unii administratori au mutat tarabele din interior. Vorbim de 30 de zile în care vom aplica aceste măsuri, apoi vom analiza situația. Este posibil să apară în anumite zone aglomerație în supermarket. Acolo însă se măsoară temperatura, se poartă masca, se face plata cu cardul. Măsurile luate reduc contactul fără a provoca un impact major. Majoritatea piețelor sunt în spații deschise, iar cele închise vor găsi variante de funcționare. E posibil să existe o anumită creștere a fluxului pentru cei care merg în magazine și supermarketuri, dar acolo sunt mai bine controlate aspectele ce țin de siguranță”, a spus el.
Raed Arafat, despre restricțiile de circulație
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a detaliat și motivul pentru care vor exista restricții de circualția începând din data de 9 noiembruie 2020, între orele 23:00 și 5:00.
El a afirmat că se evită astfel ca tinerii să meragă la petreceri.
”În acest interval se mișcă foarte mult tinerii, ei se vizitează, sunt întâlniri în apartamente, mai ales în timpul weekendului. Rațiunea între 23 și 5 este ca tinerii să nu mai umble în apartamente, pentru petreceri. În Spania a fost una dintre modalitățile de răspândire a virusului, s-a făcut analiză. Tinerii cumpărau produse și mergeau în apartamente. Impactul cel mai mare va fi în timpul weekendului”, a mai declarat Raed Arafat, conform sursei menționate.