De ce refuză Claudia Pătrășcanu să-i mai dea copiii lui Gabi Bădălău. ‘Nu doresc să-i cresc în minciună’

26.03.2021, 10:46
De ce refuză Claudia Pătrășcanu să-i mai dea copiii lui Gabi Bădălău. 'Nu doresc să-i cresc în minciună'
De ce refuză Claudia Pătrășcanu să-i mai dea copiii lui Gabi Bădălău. 'Nu doresc să-i cresc în minciună'

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău se războiesc prin tribunale de aproape doi ani. Ambii își doresc custodia exclusivă a copiilor, Nicholas și Gabriel. În plus, solista refuză acum să-i mai dea afaceristului băieții, așa cum stabilise instanța. 

„Încă traversez această perioadă, încă sunt în acest divorț complicat, tot avem înfățișări, de un an și opt luni ne plimbăm prin tribunale.

Eu mi-am dorit acest divorț, eu am vrut să fie un divorț amiabil, să rămânem părinți pentru copiii noștri, dar când ajungi în instanță lucrurile devin urâte. Ai nevoie de dovezi, probe, intervine încrâncenarea. Între noi doi s-a ajuns destul de departe”, a declarat Claudia Pătrășcanu, în emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV.

Claudia Pătrășcanu nu-și mai lasă copiii cu Gabi Bădălău

Claudia Pătrășcanu îl acuză acum pe Gabi Bădălău că-și expune prea mult intimitatea, mai ales în fața copiilor lui. Din acest motiv, solista nu-și dorește ca micuții să mai stea în preajma tatălui lor.

„Copilul mare are 7 ani, deja începe să citească, îl voi înscrie la clasa 0. Pune întrebări. Încerc să le răspund cât pentru vârsta lor, să înțeleagă. Nu doresc să-i cresc în minciună. Copilul mare își amintește lucruri de acum câțiva ani, unde am stat, la Bolontin. Copilul mic, de patru ani, nu știe, știe că casa noastră e în Agigea. Unul dintre părinți cumva trebuie să fie mai rezervat. Trebuie să fie o intimitate a omului, să nu se expună așa cu totul. Nu vreau să crească copiii cu ură. Nu am nimic să-mi reproșez. Eu am insistat să fie bine, să avem o comunicare, dar nu s-a vrut”, a mai declarat cântăreața la Pro TV. 

Ce spunea Andreea Bănică despre divorțul celor doi

Andreea Bănică a dezvăluit că s-a simțit hărțuită pe parcursul celor două înfățișări pe care le-a avut ca martor în procesul dintre Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu.

“A fost acea legătură dintre mine și Claudia din trecut, care nu s-a rupt niciodată. Ea m-a rugat să fiu martor. Nu m-am dus ca martor al căsniciei lor. Am fost singurul om care a ajutat-o atunci când nimeni nu ajutat-o. Am fost de două ori la tribunal, m-am simțit puțin hărțuită la proces. Dar am făcut față. Nu mi-a plăcut în instanță. Nu poți să motivezi ce ai de zis. Te pune să zici doar: da sau nu. Pai de ce mă mai chemi? Eu chiar am spus ce s-a întâmplat în seara aia, în ce stare am găsit-o, cum am luat-o de acolo.”, a declarat Andreea Bănică, la Xtra Night Show, la Antena Stars.

citește și...