Dani Oțil și Răzvan Simion, 13 ani de matinal la Antena 1. ”De vreo 2-3 ani ne întreabă tot mai mulţi oameni când ne lăsăm”

01.02.2021, 15:25
Dani Oțil și Răzvan Simion, 13 ani de matinal la Antena 1. ”De vreo 2-3 ani ne întreabă tot mai mulţi oameni când ne lăsăm”
Dani Oțil și Răzvan Simion, 13 ani de matinal la Antena 1. ”De vreo 2-3 ani ne întreabă tot mai mulţi oameni când ne lăsăm”

Dani Oțil și Răzvan Simion au aniversat 13 ani de când realizează emisiunea matinală de la postul de televiziune Antena 1.

Pe 1 februarie se împlinesc 13 ani de la prima emisie a matinalului de la Antena 1. Dani Oțil și Răzvan Simion, moderatorii emisiunii, au fost întrebați dacă și-au imaginat că vor fi atât de longevivi cu matinalul. ”Genul ăsta de program îşi cam trăieşte traiul şi îşi mănâncă mălaiul în 3-4 ani. Cumva, am reuşit să creştem odată cu publicul nostru şi asta nu face decât să ne bucure şi poate să ne maturizăm, să mai adaptăm din intervenţii şi din glume. Am constatat că show-ul ăsta, fiind super conectat la vieţile noastre, este conectat și la vieţile celor care ne urmăresc în număr din ce în ce mai mare. Practic, suntem o voce pentru ceea ce oamenii trăiesc în fiecare zi, dar, neputând să se exprime, o fac prin noi, iar asta cumva ne bucură, dar ne şi obligă”, a declarat Răzvan Simion pentru tvmania.ro.

La rândul lui, Dani Oțil a spus: ”De la anul 2 încoace ne-am întrebat cum am reuşit 3 ani, apoi 4 ani şi tot aşa. Acum am ajuns la 13 şi suntem în acelaşi punct. Evident, de vreo 2-3 ani ne întreabă tot mai mulţi oameni când ne lăsăm. Încă suntem pe creştere şi ne simţim foarte bine, deci la întrebarea asta nu am un răspuns. Dar nici nu ne-am fi imaginat că batem toate recordurile, având în vedere că se adună foarte multe ore de live de la început până astăzi”.

Dani Oțil și Răzvan Simion, 13 ani de matinal la Antena 1. ”A fost o lună când pur şi simplu eram la fel de disperaţi şi nesiguri ca toţi oamenii de pe planetă”

Dani Oțil a comentat și despre un momnent care i-a marcat în anul ce a trecut, la ”Neatza”.

Acesta a făcut referire la luna martie a anului trecut, când a început criza provocată de pandemia de coronavirus.

”Momentul din ultimul an de care suntem mândri nu e un moment, este o lună de momente. A fost o lună în martie şi un pic din aprilie când pur şi simplu eram la fel de disperaţi şi nesiguri ca toţi oamenii de pe planetă. În primul rând, nu ştiam dacă o să mai continuăm cu meseria asta, nu ştiam dacă nu va trebui să închidem emisiunea de tot şi să o reluăm cândva… Eu zic că vom rămâne în istorie cu această lună de emisiuni pe vecie”.

citește și...