Cuza, fostul concurent la ”Asia Express”, este un bărbat singur. „Sunt un bărbat la 30 de ani, singur! Să se sublinieze”

14.12.2021, 16:15

Cuza este din nou un bărbat singur. Fostul concurent la ”Asia Express” a fost rezervat de-a lungul timpului în ceea ce privește viața personală. Recent, fostul partener al asistentei Ramona Olaru a ținut să spună că este un bărbat singur, iar anunțul a fost făcut în cadrul unui interviu pentru Antena Stars.

YouTuber-ul s-a despărțit de noua lui iubită. Dezvăluirea a făcut-o în cadrul emisiunii Antena Stars. Întrebat de Alina Pușcaș dacă este singur, Cuza a confirmat si a spus că poate să admire orice femeie.

Ramona Olaru, asistenta de la „Neatza”, matinalul de la Antena 1, a trăit aproximativ doi ani o poveste de iubire cu Cuza. După despărțire, fostul concurent din ”Asia Express” a fost surprins în compania unei alte iubite, o brunetă, la începutul lunii noiembrie. Mai mult, pe rețelele de socializare existau semne că cei doi locuiau împreună.

Artistul din formația „Noaptea Târziu” este singur

Fostul partener al asistentei Ramona Olaru a ținut să anunțe că este un bărbat singur.

„Sunt un bărbat la 30 de ani, singur! Să se sublinieze”, a declarat Cuza, pentru Antena Stars.

Motivul pentru care Ramona şi Cuza s-au despărțit

După o relație de doi ani, Cuza și Ramona Olaru au hotărât să se despartă. Cei doi au luat-o fiecare pe drumul lui, după ce și-au reevaluat bine sentimentele și valorile comune.

„Aproape de doi ani. O relație foarte frumoasă. Nepotrivire de caracter, la propriu. Aveam fiecare viziuni diferite, inclusiv despre masa asta. M-am îndrăgostit de opusul meu și fix asta a fost povestea. Aveam păreri diferite în aproape orice, lucru care a provocat conflicte. Niște neînțelegeri, niște confruntări, din nimicuri. Stăteam și ne contraziceam până când ne lua somnul. Cam asta a fost.

Păstrăm legătura, ne vedem în fiecare duminică, lucrăm împreună în continuare. Relația a rămas una umană, una profesională și una de bun simț și respect, chiar dacă intensitatea despărțirilor și suferința a fost una puternică”, a spus artistul.