Cum pot să îmi șterg contul de Facebook. Unde trebuie să intru și ce să bifez

13.07.2020, 11:57
Cum pot să îmi șterg contul de Facebook. Unde trebuie să intru și ce să bifez
Cum pot să îmi șterg contul de Facebook. Unde trebuie să intru și ce să bifez

Pentru a șterge contul personal de Facebook, internauți trebuie să urmeze niște pași foarte bine stabiliți.

Ștergerea contului personal de Facebook nu se poate face din setări. Utilizatorul trebuie să urmeze pașii de mai jos, potrivit zf.ro:

– Click pe semnul întrebării din dreapta-sus, în dreapta butonului pentru notificări;
– Click pe „centrul de ajutor”;
– Din tab-urile de mai sus se alege  „Administrarea contului” şi apoi „Dezactivarea sau ştergerea contului tău”;
– Click pe „cum pot şterge definitv contul propriu”;
– Click pe ultimul cuvânt care este „anunţă-ne” din fraza: „În cazul în care consideri că nu vei mai folosi Facebook niciodată, poţi solicita ştergerea definitivă a contului tău. Te rugăm să reţii că nu vei putea să-ţi reactivezi contul sau să recuperezi informaţiile pe care le-ai adăugat. Înainte de a face acest lucru, îţi recomandăm să descarci o copie a informaţiilor tale de pe Facebook. Apoi, dacă doreşti să soliciţi ştergerea definitivă a contului fără nicio opţiune de recuperare, conectează-te la cont şi anunţă-ne”;
– Se va deschide o fereastră nouă cu un buton albastru pe care scrie „şterge-mi contul”. Se dă click acolo;
– În caseta care apare, completaţi spaţiile: în cel de sus parola, iar în cel de jos codul generat de Facebook pentru a se asigura că nu este un robot cel care încearcă ştergerea contului.

Facebook vă anunţă că poate dura până la 90 de zile ca toate informațiile să fie şterse, timp în care acestea nu vor fi accesibile şi celorlalţi utilizatori. Mai apare în text avertizarea că s-ar putea ca unele informaţii să nu fie şterse, cum ar fi mesajele care se stochează şi în contul altui utilizator.

Cum procedezi dacă vrei să iei o pauză de la Facebook

Atunci când utilizatorul dorește doar să ia o pauză de la contul de Facebook, există opţiunea de a dezactiva contul, datele se vor păstra, însă nu vor fi vizibile utilizatorilor.

O altă opţiune ar putea fi şi limitarea posibilităţii autentificării pe Facebook de pe aplicaţia pe mobil.

Paşii descrişi sunt doar pentru când Facebook este folosit pe un PC sau laptop.

citește și...