Cum deschizi o ușă astfel încât riscul de infectare cu coronavirus să fie redus

15.03.2020, 12:08
Cum deschizi o ușă astfel încât riscul de infectare cu coronavirus să fie redus

În timp ce COVID-19 se răspândește rapid pe glob, suprafețele cu care intrăm în contact frecvent, precum mânerele sau ușile, au devenit „suspecte”. 

Odată cu epidemia de coronavirus, cu siguranță ai auzit sfaturile autorităților de a te spăla foarte bine pe mâini după ce ai intrat în contact cu suprafețe extrem de expuse. Astfel, folosirea butoanelor unui lift, a ușilor, a ferestrelor, a bancomatelor, a pompelor de benzină și multe altele au devenit gesturi care te pot pune în pericol. 

Cum deschizi o ușă astfel încât riscul de infectare cu coronavirus să fie redus

Specialiștii nu știu încă exact cât reușeste să supraviețuiască virusul pe diferite suprafețe, însă testele au arătat că poate rezista nouă zile pe sticlă, plastic și metal. 

Atingerea unei suprafețe contaminate nu înseamnă că vei contracta virusul, dar dacă îți vei pune mână la nas, la gură sau la ochi șansele de infectare cresc. 

„Anumite suprafețe prezintă risc mai mare. Evită să le atingi cu vârful degetelor, pentru că această zonă are cel mai mare risc de transmitere a unui virus. Motivul e simplu, degetele intră în contact des cu gura, nasul sau ochii. În loc de degete, folosește un pix, ține pumnul strâns pentru a apăsa butonul unui lift și deschise ușile cu cotul sau cu dosul palmei”, a declarat Karen Hoffmann, medic specialist în previnerea epidemiilor, pentru Consumer Reports.

Alți specialiști sunt de părere că este indicat să deschizi ușile cu mână, pentru a nu expune hainele virusului. Totuși, palmele trebuie dezinfectate foarte bine și des sau poți alege să porți mănuși de protecție.