Cum arată submarinul de lux cu piscină și elicopter. Nava poate transporta 80 de oaspeți. “Un submarin privat va fi cea mai scumpă și exclusivistă achiziție pe care un miliardar o poate deține”

22.08.2022, 13:32

Pentru miliardarii pretențioși care s-au plictisit de super-iahturi, există o altă jucărie atrăgătoare – un submarin privat de lux. Este un vas masiv de 282 de metri, care poate transporta 80 de oaspeți și care vine cu propriul elicopter, piscină și mini-submarine în stilul Bond.

Prin comparație, cel mai mare submarin din lume este Belgorod al marinei rusești, care are o lungime de 184 de metri, în timp ce HMS Astute al Marii Britanii are doar 95 de metri.

Superiahtul  Eclipse al lui Roman Abramovici are 533 de metri lungime, în timp ce cel mai lung din lume este Azzam, de 590 de metri, care se pare că aparține șeicului Khalifa bin Zayed al-Nayan, președintele Emiratelor Arabe Unite, transmite The Sun.

Submarinul se poate scufunda până la 1.500 de metri

Superiahturile submarine private oferite de Migaloo sunt capabile să facă tot ceea ce pot face omologii lor militari – cu excepția scufundării navelor sau a lansării de rachete nucleare.

Ele se pot scufunda până la 1.500 de metri și pot rămâne acolo săptămâni întregi, iar designerii se laudă chiar că pot naviga pe sub Oceanul Arctic.

“Un submarin privat va fi cea mai scumpă și exclusivistă achiziție pe care un miliardar o poate deține”

Compania oferă o gamă de submarine, inclusiv Migaloo M7 și M5, cele mai luxoase și mai scumpe din ofertă.

Navele pot fi folosite fie ca super-iahturi private, fie ca nave de croazieră submersibile pentru a explora oceanele.

În funcție de modul în care sunt configurate, submarinele pot transporta până la 80 de pasageri și 50 de membri ai echipajului care să se ocupe de ei.

Christian Gumpold – fondatorul și directorul executiv al Migaloo – a declarat că prețul anunțat de 1,6 miliarde de lire sterline este aproape de adevăr.

“Suntem singura companie din lume care oferă submarine private de mărimea unui superiacht”.

El a spus că proprietarii de superiaht sunt din ce în ce mai “tineri” și “doresc modele și mai extra-ordinare și individuale”.

“Ei sunt dispuși să aibă ceva cu adevărat nou și unic, care nu a mai fost proiectat sau construit până acum – un iaht de suprafață “normal” nu este atât de interesant pentru ei – un submarin privat este.”

Submarinul privat adaugă o nouă dimensiune explorării mării

“Bineînțeles că noi credem că submarinele noastre private sunt foarte distractive”, a spus el.

“Iahturile sunt limitate în ceea ce privește caracteristicile, designul și posibilitățile de divertisment sau de explorare. Un submarin oferă un stil de viață complet nou, călătorind sau rămânând sub apă și explorând noi lumi sau arătându-se prietenilor sau familiei. Călătoriile pe o mare agitată sunt posibile – pur și simplu vă scufundați și călătoriți în siguranță sub linia de plutire.”

Submarinul are cinematograf, o piscină și  jacuzzi

Pe lângă designul lor elegant, dotările de la bordul submarinelor le caracterizează ca fiind jucăriile miliardarilor.

La bord există loc pentru mai multe jet-ski-uri, iar alte submersibile sunt la dispoziția oaspeților pentru a-i distra, plus un cinematograf, o sală de gimnastică, baruri, o piscină, jacuzzi și camere de vizionare subacvatică.

Submarinele pot transporta, de asemenea, două mini-submarine de 52 de metri lungime, cu șase persoane, și un elicopter împachetat în hangare.

La suprafață, nava devine un loc de joacă pentru pasagerii săi bogați, cu zone care se deschid pentru a crea punți pentru înot și distracție.

Cabinele sunt, bineînțeles, toate luxoase, iar proprietarul locuiește într-un apartament luxos de 22.000 de metri pătrați, situat pe o punte privată.

Există, de asemenea, un cabinet medical complet echipat și o sală de operații în cazul în care vreunul dintre pasageri se îmbolnăvește.

Submarinul este construit conform standardelor de siguranță ale marinei americane, cu protecție dublă a corpului, cu sisteme de salvare și mini-submarine la îndemână în caz de urgență.

Cel mai lung M7 poate călători cu 38,6 mile pe oră la suprafață și cu 24 mile pe oră sub apă, iar M5 este puțin mai lent, dar nu are propulsie nucleară, ci un sistem de propulsie diesel-electric.

 

 

citește și...