Cum a început povestea de dragoste dintre Speak și Ștefania. ”Ne-am văzut mai întâi defectele”

30.01.2021, 16:33
Cum a început povestea de dragoste dintre Speak și Ștefania. ”Ne-am văzut mai întâi defectele”
Cum a început povestea de dragoste dintre Speak și Ștefania. ”Ne-am văzut mai întâi defectele”

Speak și iubita sa, Ștefania, au făcut dezvăluiri despre cum a început povestea de dragoste dintre ei.

Speak se pregătește de nuntă cu iubita sa, Ștefania, pe care a cerut-o în căsătorie pe durata participării la emisiunea ”Asia Express”. cei doi au acordat un interviu pentru revista Viva, în care au oferit amănunte despre începutul poveștii de dragoste dintre ei.

”Ne-am cunoscut printr-un prieten comun, am început să vorbim și ne-am dat seama că timpul trece foarte repede interacționând. Ne făcea plăcere să stăm de vorbă unul cu altul. Am fost zgârciți cu detaliile pentru că nu poți ieși public să îți asumi ceva, dacă nu ești sigur de ce ți se întâmplă și că este ceea ce trebuie. Eu sunt mai organizat cu lucrurile astea, și tocmai de aici a venit această ”zgârcenie”. Când a fost să fie ceva serios și sigur, atunci am început să facem publice acele detalii pe care toată lumea le aștepta de la noi”, a explicat Speak.

”Ne-am cunoscut înainte de filmările clipului „Libelula”, am început prin a fi dansatoare, apoi relația noastră s-a sudat stând foarte mult împreună. Am realizat că, fiind atât de diferiți ne făcea atât de compatibili”, a completat Ștefania.

Cum a început povestea de dragoste dintre Speak și Ștefania. ”Eu nu cred că exită dragoste la prima vedere”

Speak a afirmat că nu crede în dragostea la prima vedere și a explicat că pe el și pe Ștefania i-a ajutat foarte mult faptul că au fost mai întâi prieteni.

”Sincer, eu nu cred că există dragoste la prima vedere. O dată cu vârsta și cu maturizarea, această expresie, pentru mine, și-a pierdut din valoare. Eu, ca să mă îndrăgostesc, trebuie să cunosc persoana mai bine și să-mi dau seama ce fel de om este, în primul rând. În cazul nostru, ne-am transformat din prieteni în îndrăgostiți și cred că ăsta este de fapt atuul nostru – că suntem foarte buni prieteni care își împart viețile cu totul”, a declarat artistul.

”A fost chimie ”la prima vedere”, nu dragoste, relația noastră a început foarte diferit față de cum eram amândoi obișnuiți. Ne-am văzut mai întâi defectele, ca prieteni, apoi atuurile, devenind un cuplu. Așa cum am zis de nenumărate ori principalul nostru atu este că, în primul rând, suntem cei mai buni prieteni”, a adăugat Ștefania.

citește și...