Cum a cucerit-o Mihai Morar pe soția sa, Gabriela. ”Am invitat-o în oraș și m-a refuzat, la fel și a doua oară. Și a trebuit să găsesc altceva”
![Cum a cucerit-o Mihai Morar pe soția sa, Gabriela. ”Am invitat-o în oraș și m-a refuzat, la fel și a doua oară. Și a trebuit să găsesc altceva”](https://media.prosport.ro/De2wETYfjJqB21dznW2Y00J97Gs=/830x467/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Ftacataca.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F05%2Fmihai-morar1-1024x819.jpg)
Mihai Morar, în vârstă de 40 de ani, a dezvăluit cum a fost începutul poveștii sale de dragoste cu gabriela, cea care îi este soție și împreună cu care are trei fete. ”Am invitat-o în oraș și m-a refuzat, la fel și a doua oară. Și a trebuit să găsesc altceva”, a detaliat Mihai Morar în cadrul unui podcast la care a fost invitat de curând.
Binecunoscutul om de radio și televiziune Mihai Morar este tată de gemene, Mara și Cezara. Mihai Morar a devenit tată pentru a treia oară, în iulie 2019, când soția lui a adus pe lume tot o fetiță care a primit numele Roua. Mihai Morar şi Gabriela formează un cuplu de peste 15 ani şi sunt căsătoriţi tot de atunci.
„Eu am o bună măsură acasă. Se numește Gabriela. Eram într-o perioadă în care exageram foarte mult, dar nu neapărat alimentar, exageram mult cu tot. Glumele la radio erau exagerate, glumele la TV erau exagerate. Ea a venit cu buna măsură și mi-a zis: ”N-ai vrea să mergi să faci sport?”. Prima oară am zis că sportul nu e pentru mine, mai bine urmez o dietă. Ea mi-a făcut o programare, după ce terminam la radio. Și aia mi-a schimbat viața, așa mi-am schimbat stilul de viață. Din 2006 suntem căsătoriți”, a povestit Mihai Morar la podcastul realizat de Cătălin Măruță, notează revista Elle.
Cum a cucerit-o Mihai Morar pe soția sa, Gabriela. ”Și după două luni am cerut-o de soție, eu care nu îmi pusesem problema căsătoriei niciodată în viața mea”
Despre cum a cucerit-o pe Gabriela, cea care i-a devenit soție, Mihai Morar a dezvăluit: ”Am invitat-o în oraș și m-a refuzat, la fel și a doua oară. Și a trebuit să găsesc altceva. Atunci găsisem un concert de vioară la Palatul Regal și i-am zis că am luat două bilete. A zis da și de atunci am rămas împreună. Și după două luni am cerut-o de soție, eu care nu îmi pusesem problema căsătoriei niciodată în viața mea”.
„Traseul meu profesional era ok, dar eu nu eram echilibrat pe plan personal până să o cunosc pe Gabriela, până să avem o relație. Acolo s-au echilibrat lucrurile. Apoi au apărut gemenele. Cezara și Mara s-au născut la o lună după ce am lansat Radio Zu. Aia a fost cea mai grea vară din viața mea. Au venit pe lume la doi ani de când ne-am căsătorit”, a completat acesta.