Cum a ajuns Corina Dănilă să lucreze în televiziune. ”Mama a fost cea care a insistat să mă prezint”

02.10.2020, 16:20
Cum a ajuns Corina Dănilă să lucreze în televiziune. ”Mama a fost cea care a insistat să mă prezint”
Cum a ajuns Corina Dănilă să lucreze în televiziune. ”Mama a fost cea care a insistat să mă prezint”

Corina Dănilă a explicat cum a ajuns să lucreze în televiziune. Vedeta a spus că mama sa a fost cea care a insistat ca ea să se prezinte la un concurs.

Corina Dănilă este cunoscută publicului ca actriță și prezentatoare de televiziune. Vedeta a ajuns să lucreze în televiziune în anii de după Revoluția din 1989.

”În vara anului 1994, după ce terminasem facultatea, jucam deja în două spectacole la Teatrul Național. În octombrie a fost un anunț că se organizează concurs la TVR pentru un post de crainică. Mama mea a fost cea care a insistat să mă prezint la acest concurs. L-am susținut și în noiembrie eram angajată cu carte de muncă. Intram într-o lume nouă, cu noi provocări și mi-a plăcut. Am continuat să joc în paralel la teatru până când s-a încheiat stagiunea, în vara următoare. Între timp, am descoperit Știrile…”, a detaliat Corina Dănilă pentru libertatea.ro.

Vedeta a mărturisit că și-a admirat dintotdeauna colegele din televiziune și că o leagă o prietenie strânsă cu binecunoscuta Carmen Movileanu.

”Pe toate colegele mele crainice le admiram, fiecare era specială, în felul ei și de la fiecare am avut de învățat enorm. De Carmen Movileanu mă leagă o prietenie pe viață. De altfel, tot cu Carmen am lucrat la emisiunea “Ieri-Azi-Mâine”, ea fiind producătoarea emisiunii. Îmi admir în continuare colegii. În momentul de față lucrez cu Dragoș Huluba. Am dat startul unui nou sezon “Gala Umorului””, a mai spus Corina Dănilă.

Corina Dănilă nu regretă că a jucat în telenovele

Corina Dănilă a interpretat rolul Ana în telenovela ”Numai iubirea”, care s-a bucurat de mare succes la public. Vedeta de televiziune a afirmat că nu regretă că a jucat în serialul respectiv.

”Am jucat în prima telenovelă românească, e adevărat, care a avut acel succes răsunător și care a contribuit la notorietatea pe care o aveam deja, prin prisma muncii mele în televiziune de ani buni. Am intrat în televiziune în 1994, iar telenovela a fost filmată în 2004, după 10 ani de muncă “pe sticlă”, cum se spune.

Nu am regretat niciodată că am jucat în acea producție, prima care a deschis drumul și care a fost atât de îndrăgită de marele public. Nu am continuat însă, din motive personale”, a declarat Corina Dănilă pentru sursa mai sus-menționată.

citește și...