Cristina Cioran a aflat sexul bebelușului. ”Ne-am gândit la nume”

21.04.2021, 12:59
Cristina Cioran a aflat sexul bebelușului. ”Ne-am gândit la nume”
Cristina Cioran a aflat sexul bebelușului. ”Ne-am gândit la nume”

Actrița Cristina Cioran a dezvăluit sexul bebelușului pe care urmează să-l aducă pe lume.

Cristina Cioran este însărcinată cu primul ei copil. Actrița, în vârstă de 43 de ani, și actualul ei iubit, Alexandru Dobrescu, vor deveni părinți în toamna acestui an. Cei doi formează un cuplu de șapte luni. Cristina Cioran a dezvăluit sexul bebelușului, în direct, la emisiunea ”Vorbește lumea”, de la postul de televiziune Pro TV. „Voi avea o fetiță, pe care abia o aștept. Ne-am gândit la nume, ne-am făcut o listă”, a spus Cristina Cioran, conform libertateapentrufemei.ro.

”Abia o aștept. Am făcut o listă, dar îmi sugerați un nume? Aș vrea sa fie scurt. Nu vreau să se prescurteze de la Georgiana – Gia. Maria e un nume foarte frumos”, a mai spus actrița, care este însărcinată în cinci luni.

Cristina Cioran: ”Știu că mă așteaptă zile și nopți foarte grele”

Într-un interviu pentru qbebe.ro, Cristina Cioran a vorbit despre sarcina sa și despre ce o așteaptă ca mămică. ”Mereu mi-am imaginat că am cel puțin doi copii, bineînțeles fetiță și băiețel… ne dorim ca bebelușul să fie sănătos. Știu că mă așteaptă zile și nopți foarte grele, încerc să mă pregătesc emoțional, stiu că va fi greu dar sper să mă descurc…”, a declarat actrița.

Întrebată ce și-ar dori să măștenească viitorul bebeluș de la ea, vedeta a răspuns: ”Atât eu cât și tatăl suntem două persoane foarte optimiste și vesele, așa că vreau să fie un copil vesel și optimist. Amândoi suntem altruiști, așa că ne dorim să fie la fel, de la mine aș vrea să ia și talent și de la tata memoria”.

Cristina Cioran a povestit și ce emoții au încercat-o în momentul în care a văzut că testul de sarcină este pozitiv: ”M-a cuprins un val de fericire când am văzut testul pozitiv, mi-au trecut un milion de gânduri prin cap, m-am lăsat dusa de sentimente și le-am împărtășit cu iubitul meu. Am știut că sunt însărcinată. Nu știu cum. Am simțit… ne-am dorit prea tare ca să nu se întâmple. Am plâns de emoție când i-am auzit inimioara și ne-am bucurat fantastic atunci când am aflat că totul e bine. Am stat cu mari emoții primele 3 luni”.

citește și...