Crește din nou numărul cazurilor de coronavirus din România: 1.345 de îmbolnăviri în ultima zi

06.08.2020, 13:26
Crește din nou numărul cazurilor de coronavirus din România: 1.345 de îmbolnăviri în ultima zi
Crește din nou numărul cazurilor de coronavirus din România: 1.345 de îmbolnăviri în ultima zi

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creștere în țara noastră. Alte 1.345 de îmbolnăviri au fost raportate joi, 6 august 2020.

Bilanțul cazurilor de coronavirus a ajuns la 57.895 pe teritoriul țării noastre, după ce joi, 6 august 2020, au fost înregistate alte 1.345 de îmbolnăviri în ultiemele 24 de ore.

De asemenea, 45 de persoane au murit în ultimele 24 de ore din cauza COVID-19.

Cele mai multe noi cazuri de îmbolnăvire au fost raportate, în ultimele 24 de ore, în București, respectiv 192.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.961. Dintre aceștia, la Terapie Intensivă sunt internați 458 de pacienți.

Până joi, la nivel național, au fost prelucrate 1.319.369 de teste. Dintre acestea 24.147 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, relatează Hotnews.

Pe teritoriul României, 5.607 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.078 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 19.362 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 178 de persoane.

De la începutul epidemiei, în România, 28.992 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.639 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

De asemenea, numărul total de decese a ajuns la 2.566.

Masca devine obligatorie și în spațiile deschise în județul Cluj

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis miercuri că purtarea măștii va deveni obligatorie și în spațiile deschise începând de sâmbătă dimineață.

„CJSU a decis în această seară ca începând cu data de 8 august 2020, ora 00.00, pe întreg teritoriul județului Cluj, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul și gura, la întruniri de natura activităților culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment organizate în spaţii publice deschise, în zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje și adunări cu caracter religios. Orarul de aplicabilitate este 0-24, pe toată durata stării de alertă”, a transmis prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, potrivit Monitorul de Cluj.

citește și...