Cosmin Stanciu a părăsit Survivor România. Are probleme grave de sănătate! Situația e complicată

18.06.2021, 15:18
Cosmin Stanciu a părăsit Survivor România. Are probleme grave de sănătate! Situația e complicată

Cosmin Stanciu, unul dintre cei mai buni concurenți de la Survivor România 2021, a fost nevoit să părăsească competiția, din cauza problemelor de sănătate. Concurentul din echipa Faimoșilor a petrecut 5 luni în Republica Dominicană. 

Joi seară, 17 iunie, prezentatorul Survivor România, Daniel Pavel, a anunțat în consiliul de urgență că Faimosul are probleme medicale.

Cosmin Stanciu, nevoit să abandoneze competiția de la Kanal D

“Acest concurent a avut probleme medicale, a fost sub supraveghere medicală, a urmat un tratament prescris de medic și nu mai primește acceptul medicului să intre pe traseele din Survivor România începând din acest moment. Acest concurent trebuie să aibă grijă de sănătatea lui. Sănătatea este pe primul loc. Este în continuare sub tratament, dar decizia medicului e de a nu mai intra pe trasee la Survivor. Numele acestui concurent este Cosmin, pentru el Survivor România se oprește aici”, a anunțat Dan Pavel joi seara, în consiliul de urgență.

Cosmin Stanciu a dezvăluit că are probleme mari la un plămân, iar recuperarea nu a fost posibilă în Republica Dominicană.

„Mă simt ok, dacă nu fac eforturi. Mă aflu sub supraveghere medicală și fac tratament, dar nu pot intra pe traseu. Nu sunt apt să intru pe traseu. Din păcate pentru mine, ăsta era momentul de care îmi era cel mai teamă și s-a întâmplat. Pe principiul, de ce ți-e frică, de-aia nu scapi. La ultimul joc pe care l-am avut am acuzat niște dureri în zona spatelui, în zona pieptului, probleme pe care le-am avut și acasă. Aceste probleme au dus la insuficiență respiratorie, practic un plămân este afectat și din cauza asta nu puteam respira și aveam durerile acelea. Aici, la Survivor, totul este greu, mă refer la condițiile în care trăim, stăm în ploaie, stăm în curent și nu e ok pentru organismul nostru. Astea sunt consecințele”, a spus Cosmin Stanciu, potrivit Wowbiz.ro.

Zanni, afectat de plecarea lui Cosmin Stanciu

Cel mai afectat de plecarea lui Cosmin a fost Zanni, care nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.

“Zannidache mi-a făcut șederea aici mai ușoară. Dacă el ieșea mai repede din competiție, pentru mine nu ar fi fost Survivor așa ușor. E omul cu care am vorbit despre orice, e omul cu care am împărțit orice, am avut grijă unul de celălalt. A învățat să mă cunoască fără să spună prea multe. Am fost unul în mintea celuilalt de la început. Gândim la fel, faptul că ne exprimăm diferit, dar eu îl văd pe Zanni ce o să fie în viitor. Știu ce își dorește să facă și știu că are cel mai mare suflet din show-ul ăsta. Cred că știu totul despre el. Zanni este fratele meu, un prieten adevărat. E fratele meu mai mic și îl iubesc pentru cum este”, a spus Cosmin Stanciu.

citește și...