Cine vor fi nașii de botez ai fetiței lui Smiley și a Ginei Pistol. ”Nu o să aibă mai multe perechi de nași”

10.06.2021, 14:45
Cine vor fi nașii de botez ai fetiței lui Smiley și a Ginei Pistol. ”Nu o să aibă mai multe perechi de nași”

Prezentatoarea de televiziune Gina Pistol a dezvăluit cine vor fi nașii de botez ai lui Josephine, fciica sa și a lui Smiley.

Smiley formează un cuplu foarte frumos cu Gina Pistol. Gina Pistol a devenit mămică pentru prima oară în luna martie a acestui an. Iubitul ei, Smiley, a fost cel care a dat vestea venirii pe lume a fetiței lor, care a primit numele Josephine Ana.

Smiley a dezvăluit că botezul fiicei sale va avea loc anul acesta. ”Va fi la un moment dat anul acesta. Păstrăm pentru noi momentele astea speciale”.

Cine vor fi nașii de botez ai fetiței lui Smiley și a Ginei Pistol.

După ce s-a zvonit că nașul lui Josephine va fi Adrian Sârbu, fondatorul televiziunii Pro TV, Gina Pistol a clarificat situația. Vedeta a explicat, pentru playtech.ro, cine vor fi, de fapt, părinții spirituali ai fetiței ei și a lui Smiley. Este vorba despre niște prieteni din Timișoara.

Gina Pistol a mai spus că la eveniment vor participa prieteni apropiați și familia, deși și-ar fi dorit să îi aibă alături și pe colegii săi de la ”Asia Express”.

“O să botezăm fetița și o să avem alături doar câțiva prieteni și familia, nu o să facem o petrecere cu sute de persoane. O să fie numărul de persoane cât o să ne permită legea. Îmi pare rău că nu vor veni și colegii mei de la ”Asia Express”, sunt plecați la filmări. De asemenea, nașul fetiței nu o să fie Adrian Sârbu, ci o prietenă, Diana, cu soțul ei, din Timișoara. Fetița nu o să aibă două perechi de nași sau mai multe, ci una singură. Noi nu facem un eveniment foarte mare pentru că importantă este biserica pentru micuță, important este ca ea să fie creștinată”, a dezvăluit prezentatoarea de televiziune.