Cine sunt concurenții care s-au calificat în semifinala „Chefi la cuțite”! Sorin Bontea a pierdut doi bucătari

14.06.2021, 09:58
Cine sunt concurenții care s-au calificat în semifinala „Chefi la cuțite”! Sorin Bontea a pierdut doi bucătari
Cine sunt concurenții care s-au calificat în semifinala „Chefi la cuțite”! Sorin Bontea a pierdut doi bucătari/ foto: Antena 1

Duminică seară, 13 iunie, a avut loc ultimul duel din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”. Din păcate, chef Sorin Bontea a pierdut doi concurenți, iar în semifinală s-au calificat doar 9 concurenți.

Mai sunt doar 3 zile până la marea finală „Chefi la cuțite”! Concurenți au fost puși la grea încercare și tensiunile au atins cote maxime.

După un battle dificil între cei trei chefi, echipele lui Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au intrat la duelurile individuale. Cătălin Scărlătescu a câștigat battle-ul, iar cei trei bucătari din echipa lui s-au calificat direct în semifinala „Chefi la cuțite”.

9 concurenți s-au calificat în semifinala „Chefi la cuțite”

La duel, concurenții au fost nevoiți să gătească preparatele pe care Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu le-au comandat dintr-un meniu.

Sorin Bontea a ales mușchi de vită la grătar cu ciuperci și cartofi zdrobiți cu aromă de trufe. Rețeta a fost gătită de Keed, Cătălin Amarandei și Florin Revesz.

Florin Dumitrescu a comandat file de lup de mare cu risotto primavera, iar rețeta a ajuns la Victorina Matveev și Ștefan Borleanu. Cătălin Scărlătescu a mers pe fileu de somon cu sos olandez, ciuperci oyster și conopidă gratinată, rețetă care a ajuns la Rikito Watanabe (Riki), Elena Matei și Dorin Voiasciuc.

Sorin Bontea are doar 2 concurenți în semifinală

După ce concurenții au gătit, farfuriile au fost degustate de cei trei chefi. Din păcate, nu toate preparatele au fost pe placul lor.

„De data aceasta se pleacă acasă cu nouă puncte”, a fost vestea surprinzătoare dată de Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii de la Antena 1.

Cea mai bună farfurie a fost a lui Cătălin Amarandei, din echipa lui Florin Dumitrescu. El a fost primul semifinalist din echipa albastră. Din nefericire, Sorin Bontea a pierdut doi concurenți din echipa verde: Dorin Voiasciuc și Victorina Matveev.

Astfel, în semifinala „Chefi la cuțite” au intrat automat cei trei concurenți din echipa mov, Alexandru Bădițoaia (cuțitul de aur al lui Scărlătescu), Narcisa Birjaru, Valentina Ioniță, alături de Cătălin Amarandei, Keed, Ștefan Borleanu (cuțitul de aur al lui Florin Dumiterscu), Rikito Watanabe (Riki), Elena Matei și Florin Revesz.

Marea finală „Chefi la cuțite” 2021 va fi difuzată pe 16 iunie, de la ora 20:30, la Antena 1.

citește și...