Cine o ia la roast pe Iulia Vântur la ”iUmor”. Surprize de proporții

16.09.2022, 13:04
Cine o ia la roast pe Iulia Vântur la ”iUmor”. Surprize de proporții
Cine o ia la roast pe Iulia Vântur la ”iUmor”

Prezentă la masa juriului alături de Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, în cea mai nouă ediţie ”iUmor”, difuzată în această seară, de la 20:30, la Antena 1, Iulia Vântur a avut parte de momente savuroase de roast. Un personaj care a intrat în rolul lui Salman Khan a urcat pe scena ”iUmor”, iar actrița a stat pe gânduri câteva clipe până să se asigure că acesta nu este, de fapt, iubitul său. Mama Iuliei, dar şi prietena din copilărie a vedetei i-au pregătit şi ele momente speciale actriţei, iar reacţia ei nu s-a lăsat mult aşteptată.

Cei patru jurați ”iUmor” au fost extrem de surprinși când a fost prezentat primul invitat special al ediţiei – un personaj care l-a imitat pe actorul de la Bollywood Salman Khan. „Îți dai seama că așa… îți trece prin minte: ”Dar dacă….?”. Și, da, pentru o secundă, m-am gândit că poate-poate, cine știe, chiar i-a venit în minte să vină!”, a dezvăluit Iulia Vântur.  „După cum știți cu toții, toate ziarele au scris că sunt într-o relație de câțiva ani cu Iulia Vântur. Așa că îmi doream foarte mult să o cunosc și eu! Iulia, Iulia, știu că tu ești… te recunosc după pozele în care ești cu mine!”, şi-a început actorul momentul savuros de roast, care s-a îndreptat apoi şi către Delia, Mihai Bendeac și Cheloo. Cine l-a impersonat pe celebrul actor de la Bollywood, telespectatorii vor afla în această, în cadrul celei mai noi ediţii iUmor, de la 20:30, la Antena 1.

Catinca Vânur, mama Iuliei Vântur

Catinca Vântur, mama vedetei, și Liliana Bordeianu, prietena sa din copilărie, au venit și ele la ”iUmor”, iar reacţia Iuliei nu a întârziat să apară. „Am copilărit împreună în Iași, într-un palat, la propriu! Actualul Palat Braunstein – de aceea, ne plăcea să ne jucăm de-a prințesele. Ei încă îi mai place, chiar dacă, în India, cele mai multe palate au doar parter și sunt din pânză. Voiam să ne găsim prințul, între timp, eu l-am găsit pe al meu, am și divorțat, Iulia încă îl mai caută!”, si-a început momentul Liliana Bordeianu, stârnind râsul în platoul ”iUmor”. De la râs s-a trecut rapid la lacrimi, căci apariţia Catincăi Vântur, mama Iuliei, a emoţionat-o foarte tare pe aceasta. Ce moment de roast a pregătit aceasta şi cum a reacţionat Iulia în timpul binecunoscutului tratament ”iUmor”, dar şi cine sunt concurenții care au reușit să obțină cele mai multe like-uri de la cei patru jurați, telespectatorii pot descoperi în această seară, de la 20:30, la Antena 1. Duminică, o nouă ediţie de audiţii continuă de la ora 20:00, la Antena 1, când Costel se va alătura juraţilor ”iUmor” Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac.

”iUmor”, la sezonul al 13-lea

Așteptarea a luat sfârșit. ”iUmor 13” se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1, căci şi de această dată, un al patrulea jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo la masa juriului. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.

Pentru cel de-al 13-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite. Serialul ”iMai Mult Umor” va însoţi şi de această dată fiecare ediție ”iUmor” și va fi difuzat pe Antena 1 şi pe AntenaPLAY. În noul sezon ”iMai mult umor”, Vlad Drăgulin îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii ”În Puii Mei” de la Antena 1.

 

citește și...