Cine a recomandat-o la Pro TV pe Neti Sandu. ”Și-a adus aminte de una care face singură horoscopul”

01.06.2021, 13:09
Cine a recomandat-o la Pro TV pe Neti Sandu. ”Și-a adus aminte de una care face singură horoscopul”
Cine a recomandat-o la Pro TV pe Neti Sandu. ”Și-a adus aminte de una care face singură horoscopul”

Neti Sandu a povestit cine a fost cel care a recomandat-o la Pro TV în urmă cu foarte mulți ani.

Între Neti Sandu și Florin Călinescu existăo legătură neștiută. Acesta din urmă a fost cel care a recomandat-o, în urmă cu ani, pe Neti Sandu la Pro TV. „Înainte fusesem la radio, la Pro FM. Mă văzuse Florin Călinescu acolo. După ce oamenii de la ProTV au căutat luni de zile rubrici pentru matinal, Călinescu și-a adus aminte de una care face singură horoscopul, are un cerc pe o foaie, vorbește din stele. Căutați-o! Au dat de mine. Ce uluită am fost! Am dat proba și am luat”, a dezvăluit Neti Sandu la o emisiune TV, potrivit revistei Avantaje.


Aceasta a explicat că, la începuturile sale în astrologie și-a testat calitățile pe propria persoană și apoi pe membrii familiei. „Bineînțeles că întâi mi-am făcut mie, am făcut școală pe mine. După aceea au urmat membrii familiei mele. Astrologia este inepuizabilă, cred că mai sunt lucruri de descoperit, dar nu avem atâta capacitate și atâta minuțiozitate încât să putem înțelege totul. Întâi trebuie să înveți fiecare zodie, după aceea ce înseamnă fiecare planetă, ce face fiecare zodie în fiecare dintre case. Fiecare om are zece planete, care stau într-un fel în ziua în care s-a născut”, a explicat vedeta.

Neti Sandu a fost căsătorită doi ani

Neti Sandu, cea care prezintă previziunile astrologice la Pro TV, și-a deschis sufletul. Într-un interviu pe care i l-a acordat Andreei Esca la radio, Neti Sandu povestea că a fost căsătorită timp de doi ani.

„M-am măritat și a durat doi ani. Cred că aveam 24 de ani. Nu era un colg de facultate, era un prieten. N-a ținut pentru că eram foarte diferiți. După aceea am avut o relație de 10 ani. Și a plecat. El. Eu nu am spus nimic. Am zis că omul e liber să facă ce vrea. A fost înfiorător de greu, nu greu. Mi-a lăsat o hârtie în care mi-a spus că nu se poate ceva mai perfect decât mine. El a invocat motivul că avea impresia că eu îi port ghinion. Nu eu, stai că formulara era alta: că ne purtăm ghinion unul altuia. El avea nevoie de un vinovat și eu de aceea nu am luptat niciun milimetru. Nu i-am cerut nicio explicație”, a dezvăluit Neti Sandu

Aceasta mărturisit, pentru revista Unica, că unul dintre marile sale regrete este acela că nu a avut copii. „Sincer, îmi pare rău că nu am copii, dar la tinerețe mă gândeam că va fi greu să-i fac. Acum constat că era bine să fi avut. Resimt că nu îi am, dar în tinerețe nu am fost în stare să-i fac, nu că n-aș fi putut. Am considerat că nu era momentul și cred că aș fi greșit foarte tare cu educația lor. Foarte târziu am aflat cum trebuie să crești un copil. Eu vin dintr-o perioadă în care lucrurile stăteau cu totul altfel față de cum sunt acum. Atunci nu aveam acces la nimic”, a explicat Neti Sandu.

citește și...