Cine a fost soțul Tamarei Buciuceanu! Au fost căsătoriți 33 de ani și nu au avut copii

16.10.2019, 11:00
Cine a fost soțul Tamarei Buciuceanu! Au fost căsătoriți 33 de ani și nu au avut copii
Cine a fost soțul Tamarei Buciuceanu! Au fost căsătoriți 34 de ani și nu au avut copii

Tamara Buciuceanu a murit marți, 15 octombrie, la vârsta de 90 de ani. Marea actriță a teatrului românesc a fost căsătorită timp de 33 de ani cu doctorul anestezist Alexandru Botez. Bărbatul a decedat în 1996. Cei doi nu au avut copii.

Cum l-a cunoscut Tamara Buciuceanu pe soțul ei, Alexandru Botez

Tamara Buciuceanu a fost dintotdeauna o fire discretă și a încercat să își țină viața privată departe de ochii curioșilor. Într-un interviu mai vechi, actrița vorbea cu drag despre căsnicia și partenerul său.

Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost! Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină.

Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul. De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi’, a povestit Tamara Buciuceanu-Botez, într-un interviu pentru revista Taifasuri.

Tamara Buciuceanu-Botez, mătușa actorului Mihai Constantin

Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut în 1929 la Tighina, în Republica Moldova, într-o familie numeroasă. A avut patru fraţi, Nicuşor, Costică, Lizon şi Iulia Buciuceanu, cea care avea să devină una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din România.

Iulia Buciuceanu a fost căsătorită cu actorul George Constantin, cu care a avut un copil, devenit și el peste ani un actor de succes, Mihai Constantin, care avea să-i dea replica mătușii sale în celebra serie ”Liceenii”.

citește și...