Christian Sabbagh: ”Nu sunt sclavul banului”

10.07.2020, 15:54
Christian Sabbagh: ”Nu sunt sclavul banului”

Christian Sabbagh, prezentatorul jurnalului de știri de la Kanal D, a mărturisit că nu pune preț pe bani. De asemenea, acesta a făcut și dezvăluii din viața sa, în cadrul unui interviu.

Prezentatorul de televiziune Christian Sabbagh a afirmat că nu este genul de persoană care să pună banii la ciorap.

”Deși nu prea aveai unde să cheltuiești banii, în perioada de urgență a existat comerțul online. Nu sunt sclavul banului, dar nu sunt nici genul care să îi pună la ciorap. Pe de altă parte, e adevărat că e sănătos să ai niște economii, pentru că nu știi ce îți aduce viitorul”, a spus ac esta pentru libertatea.ro.

Cum a fost starea de urgență pentru el

Christian Sabbagh a explicat că, inițial, starea de urgență a perceput-o ca pe un arest la domiciliu.

”În prima instanță am avut parcă sentimentul de „arest la domiciliu”, însă acest sentiment nu a durat mult. Eram, evident, foarte conștient că această autoizolare este spre binele nostru, al tuturor, pentru că fără măsuri speciale de siguranță exista riscul ca acest virus să prindă și mai multă putere. M-am bucurat că am reușit să petrec mult timp cu familia, am profitat de timpul ăsta.

Înainte de pandemie, plecam dimineața și mă întorceam acasă seara și nu vedeam când adorm cei mici sau ce bucurii, jocuri au în timpul zilei. Pandemia ne-a dat șansa de a observa copiii, de a-i vedea cu alți ochi, de a înțelege ce este cu adevărat important. De multe ori uităm de ce este mai frumos în tumultul cotidian”, a mai spus prezentatorul de la Kanal D.

Ce calități și-a descoperit în izolare

”Am devenit expert în a da cu mopul de câteva ori pe zi, am devenit grădinar și am început să fac lucruri de care nu aș fi crezut vreodată că sunt capabil. Am și gătit. Am multat mobila prin casă de câteva ori. Am găsit activități casnice ca să “omor” timpul”, a explicat Christian Sabbagh pentru sursa citată.