Ce spun Răzvan și Dani despre filmările de la ”X Factor”. ”N-am fi vrut să riscăm, totuşi e un rulaj destul de mare de oameni pe care nu-i cunoaştem”
Răzzvan Simion și Dani Oțil au explicat cum au decurs filmările de la ”X Factor” de anul acesta.
Un nou sezon al emisiunii ”X Factor” urmează să fie difuzată din toamna acestui an la postul de televiziune Antena 1. În noul sezon al emisiunii, cei patru jurați sunt: Florin Ristei, Delia, Loredana Groza și Ștefan Bănică Junior. Răzvan Simion și Dani Oțil prezintă sezonul 9 al emisiunii „X Factor” de la Antena 1.
Răzvan Simion și Dani Oțil au făcut dezvăluiri de la filmările pentru show-ul ”X Factor” într-un interviu pentru okmagazine.ro.
”Erau peste 10 ore de X Factor, mai pune 4 de Neaţa şi cam astea au fost două săptămâni pentru noi, începutul lui iulie. Dar am avut şi zile mai complicate în anii trecuţi, cu durate mai mari de filmări, cu călduri mai mari, mai mulţi concurenţi, fiindcă nefiind pandemie, lucrurile decurgeau altfel. Anul acesta, au fost triaţi, bine structuraţi în program. Iar noi cunoşteam flow-ul, pentru că totuşi, din 9 sezoane, 8 sunt ale noastre”, a precizat Răzvan Simion.
La rândul lui, Dani Oțil a vorbit despre cum au decurs filmările și ce măsuri de protecție au fost luate.
”Noi când am discutat despre noul sezon nu ştiam de pandemie. Apoi ne-am văzut cu echipa ca să vorbim despre noile condiţii de siguranţă, n-am fi vrut să riscăm, totuşi e un rulaj destul de mare de oameni pe care nu-i cunoaştem.
De-asta cred că marele câştig al acestui proiect, sincer, în tot ce înseamnă producţie de televiziune, este că, deşi am rulat mulţi oameni, toată lumea a purtat mască, era obsesia măştii, de la machiaj şi operator la luministul din fundul sălii, s-a luat temperatura, s-a dezinfectat, s-a păstrat distanţa, au existat culoare special amenjate şi nu a fost public pe scaune în formula clasică – iar noi, în atâtea zile de filmare, nu am raportat niciun caz de Covid, niciun simptom, absolut nimic.
Când cineva a zis că nu se simte bine, am zis să stea acasă. Deci noi am demonstrat că se poate. Asta dă o speranţă în domeniu, pentru că lumea e foarte speriată. Suntem singurii care am avut curajul în partea asta de lume să facem aşa ceva”, a spus acesta.
”X Factor România este singurul care se realizează acum în Europa – sunt doar două la nivel mondial. Momentan. Cine ştie, poate dau drumul şi în altă parte, deşi mă îndoiesc, pentru că e cam târziu”, a mai completat Răzvan Simion.
X Factor a avut nouă jurați
De-a lungul celor șapte ani cât a fost difuzat show-ul ”X-Factor”de la postul de televiziune Antena 1, au existat nouă jurați. Juriul s-a schimbat de patru ori de la lansare până în ultimul sezon. Ultimii dintre aceștia au fost Horia Brenciu, Ștefan Bănică Junior, Carla’s Dreams și Delia. Ceilalți jurați au fost: Paula Seling, Adrian Sînă, Mihai Morar, Dan Bittman și Cheloo. Delia a fost cel mai longeviv jurat, fiind prezentă în șapte sezoane din cele opt care au avut loc până în prezent.
Cine au fost câștigătorii X Factor
Emisiunea ”X-Factor” a debutat la postul de televiziune Antena 1 în toamna anului 2011. Primul sezon X Factor a fost câștigat de Andrei Leonte, iar cel de-al doilea, de Tudor Turcu. Au urmat, pe lista câștigătorilor: Florin Ristei, Adina Răducan, Florin Răduță, Olga Verbițchi, Jeremy Ragsdale și Bella Santiago.