Ce se va întâmpla cu locul de veci al Zinei Dumitrescu de la cimitirul Bellu, după ce a fost incinerată

22.02.2021, 13:49
Ce se va întâmpla cu locul de veci al Zinei Dumitrescu de la cimitirul Bellu, după ce a fost incinerată
Ce se va întâmpla cu locul de veci al Zinei Dumitrescu de la cimitirul Bellu, după ce a fost incinerată

Zina Dumitrescu, supranumită mama modei românești, a decedat pe data de 28 martie 2019, la vârsta de 82 de ani.

Ultimii ani din viață și i-a petrecut la un azil de bătrâni. Fiul său, Cătălin Negreanu, a decis ca Zina Dumitrescu să fie incinerată, deși apropiații săi susțin că aceasta își cumpărase un loc de veci la Bellu.

Zina Dumitrescu voia să fie înmormântată lângă mama sa

Zina Dumitrescu voia să fie înmormântată lângă mama ei, Nicoleta Bogoș, care s-a stins în 1983. Decizia de a fi incinerată i-a aparținut fiului său, Cătălin, care a depus o cerere de incinerare la IML pe numele Zinei Dumitrescu, la scurt timp de la moartea sa.

La doi ani de la moartea ei, locul de veci unde trebuia să fie înmormântată este în continuare gol. Ion Cassian, directorul azilului în care a trăit Zina Dumitrescu, a decis să ridice o troiță în curtea adăpostului de bătrâni din Ghermănești.

În prezent, troița este îngrijită de angajații azilului, care aprins în permanență candele pentru memoria Zinei Dumitrescu. De altfel, Ion Cassian ar dori să amplaseze troiței în incinta cimitirului Bellu, la locul de veci unde trebuia să fie înmormântată ‘Mama Zina’.

Ce spune Ion Cassian despre locul de veci al regretatei creatoare

Din păcate, pentru a se realiza acest lucru, este nevoie de acordul fiului Zinei Dumitrescu. Mormântul a revenit prin succesiune fiului vedetei după decesul ei.

Pe de altă parte, directorul azilului nu dorește să apeleze la ajutorul fiului vedetei, scrie Wowbiz.

Ion Cassian l-a acuzat în repetate rânduri pe Cătălin Negreanu că și-a abandonat mama, că a vizitat-o rar și că nu a plătit pentru serviciile oferite de instituție.

În 50 de ani de carieră, Zina Dumitrescu a strâns o avere de aproape un milion de euro care îi va reveni integral fiului ei, Cătălin Negreanu, unic moștenitor.

Mama Zina deţinea un apartament de lux pe Calea 13 Septembrie, două automobile, bijuterii, blănuri scumpe, obiecte de artă şi mai multe terenuri pe Moara Vlăsiei. Cătălin Negreanu a administrat toate bunurile familiei în ultimii șapte ani de când și-a internat mama la cămin.

citește și...