Ce se întâmplă, de fapt, în căsnicia Andei Adam! Artista nu mai are nicio fotografie cu soțul ei de mai bine de un an

15.05.2020, 11:23

Zvonurile că Anda Adam divorțează au apărut în urmă cu mai bine de o săptămână! Invitată în platoul emisiunii “Vorbește lumea”, de la PRO TV, solista a ținut să clarifice anumite aspecte din viața ei personală.

Ea a declarat că până când nu se confirmă nimic oficial despre despărțirea de tatăl fiicei sale, totul rămâne la stadiul de zvon. Anda Adam și Sorin Andrei Nicolescu s-au căsătorit în urmă cu 5 ani.

‘Întotdeauna am fost un om care și-a asumat lucruri și care nu s-a ascuns. Atunci când eu o să pun pe rețelele mele sociale că am făcut asta (n.r. că a divorțat), atunci chiar am făcut-o. Deci, eu când voi pune pe rețelele mele sociale ”Noi din momentul ăsta am luat decizia că e mai bine așa și divorțăm”, atunci să credeți’, mărturisea artista, în urmă cu câteva zile.

Deși Anda Adam a mărturisit că nu s-a separat de Sorin, ceva se întâmplă însă în familia artistei. Ultima imagine postată de cântăreața pe Instagram cu soțul ei a fost în februarie 2019. Atunci, cei doi erau erau fericiți, într-o vacanță exotică în Mexic. Deci, a trecut un an și 3 luni de când partenerul de viață al Andei nu a mai apărut în nicio fotografie de pe internet, alături de familia lui.

În urmă cu patru ani, Sorin a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce a fost acuzat de fraudă cu carduri bancare. Soțul solistei ar fi falsificat cărţi de credit, care apoi ar fi fost trimise în SUA, Mexic şi Australia. De pe aceste carduri, bărbatul a reuşit să scoată 10.000 de euro. La vremea respectivă, bărbatul a fost ridicat de procurori şi dus la audieri, la sediul DIICOT Constanţa.

El și-a recunoscut vinovăția în fața instanței, iar în ianuarie 2019, soțul Andei Adam a fost condamnat pentru infracțiuni de falsificare a intrumentelor de plată electronică, alături de alți patru bărbați, scria Cancan.ro, site-ul nr.1 din România.

De asemenea, oamenii legii au confiscat de la Sorin Andrei suma de 55.000 de lei și mai multe carduri contrafăcute. El a fost obligat să plătească și suma de 7.000 de lei, drept cheltuieli judiciare.