Ce înseamnă simptome ușoare în infecția cu COVID-19 și când este cazul să mergi la spital

23.10.2020, 20:11
Ce înseamnă simptome ușoare în infecția cu COVID-19 și când este cazul să mergi la spital
Ce înseamnă simptome ușoare în infecția cu COVID-19 și când este cazul să mergi la spital/ foto: pexels

În urmă cu câteva săptămâni, autoritățile au anunțat că toți pacienții care au forme ușoare de COVID-19 sau sunt asimptomatici se vor izola acasă și vor fi monitorizați de medicii de familie.

Astfel, persoanele care prezintă durere de gât, tuse ușoară, lipsa gustului și a mirosului sau scaune diareice, acestea pot rămâne acasă, sub atenta supraveghere a medicilor de familie.

Care sunt formele ușoare de coronavirus

Medicul Virgil Musta, şeful Clinicii de Infecţioase de la Spitalul Victor Babeş din Timișoara, a explicat la Digi24 care sunt simptomele ușoare ale bolii și când ar fi cazul ca pacienții să se prezinte de urgență la spital.

Situația poate deveni îngrijorătoare dacă pacientul tușește mai rău, are febra mare sau nu poate respira bine.

‘Pacienții care au durere de gât, tuse care nu e intensă, scaune diareice, lipsa gustului, a mirosului, acestea sunt forme ușoare când pacienții pot rămâne acasă. Dacă au semne de infecție de căi respiratorii, lipsă de aer, tuse intensă, febră, acestea recomandă internarea sau prezentarea la evaluare pentru a se lua decizii de internare sau de rămânere la domiciliu, în funcție și de locurile în spital’, a spus Virgil Musta la Digi24.

Virgil Musta a spus când este cazul să se meargă la spital

Mai mult de atât, dacă simptomele prezentate persistă mai mult de o săptămână, persoanele infectate trebuie să meargă la spital.

‘La acest virus, în 5-7 zile starea se înrăutățește, simptomele devin mai grave, atunci trebuie să sune la 112 ca să se interneze. Dacă durează peste o săptămână, este bine să se prezinte pentru evaluare pentru a analiza sindromul inflamator sau de coagulare și să primească recomandări.

Evaluarea se face într-o singură zi, când se fac investigații biologice conform unui protocol, investigații imagistice. Pacientul poate fi trimis acasă sau, dacă se consideră că este cazul, să fie internat într-un spital nivel 1 sau spital suport. Acum, noi nu avem niciun loc, tot ce se prezintă pentru evaluare direcționăm spre spitalele suport’, a mai adăugat doctorul Virgil Musta.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 5.028 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Până acum au decedat 6.245 de persoane.

citește și...