Ce fel de tată este Ștefan Bănică Junior. Lavinia Pîrva a spus tot despre soțul ei

05.04.2021, 17:09
Ce fel de tată este Ștefan Bănică Junior. Lavinia Pîrva a spus tot despre soțul ei
Ce fel de tată este Ștefan Bănică Junior. Lavinia Pîrva a spus tot despre soțul ei

Cântăreața Lavinia Pîrva a explicat ce fel de tată este partenerul ei de viață, binecunoscutul artist Ștefan Bănică Junior.

Ștefan Bănică Junior are trei copii. Radu Ștefan este fiul artistului din relația pe care acesta a avut-o cu Camelia Constantinescu. Din mariajul cu vedeta de televiziune Andreea Marin, Ștefan Bănică are o fiică, Violeta. Din căsnicia cu cântăreața Lavinia Pîrva, Ștefan Bănică are un băiețel, Alexandru.

Lavinia Pîrva a explicat, la o emisiune de la Prima TV, cum este Ștefan Bănică Junior ca tătic.

Ce fel de tată este Ștefan Bănică Junior. ”E mai exigent și mai panicat”

“Alexandru semănă cu Ștefan când era mic. E blond, noi suntem bruneți amândoi. Eu sunt o mamă relaxată, l-am lăsat să mai și cadă. Îl las să experimenteze. Acum, la doi ani, urcă scările, n-are treabă. Ștefan e mai exigent și mai panicat. Îi e frică să nu cadă, să nu se lovească”, a declarat Lavinia Pîrva la emisiunea ”Exclusiv VIP”, moderată de Cristi Brancu la postul de televiziune Prima TV, potrivit click.ro.

Artista a explicat că este ajutată de mama sa în creșterea micuțului Alexandru. “Mama mea stă cu mine în perioada asta. Noi stăm la curte, a fost mai ușor pentru noi, pe pandemie. Și tata vine foarte des pe la noi. Am vrut ca fiul meu să crească cu bunicii, nu să am o bonă, vreau să stea mama cu el dacă eu nu pot”, a afirmat artista.

Lavinia Pîrva a explicat și ce relație este între Alexandru și ceilalți doi copii ai lui Ștefan Bănică Junior, Radu Ștefan și Violeta: „Cu frații lui mai mari se înțelege foarte bine. E o diferență de vârstă între ei. Violeta e superbă, e foarte talentată, cântă, compune. Sunt niște copii foarte reușiți, talentați. Ăsta mic are de la cine învăța”.

citește și...