Ce a povestit Gina Pistol despre fiica ei și a lui Smiley. ”Se uită într-un punct în casă și zâmbește”
Gina Pistol le-a spus fanilor săi din online ce anume face fiica ei și a lui Smiley.
Gina Pistol le-a povestit fanilor săi de pe Instagram ce obișnuiește să facă Josephine, fetița ei și a lui Smiley. Întâmplarea a amuzat-o pe vedetă, dar a și îngrijorat-o.
”De ce zâmbesc bebelușii (privind într-un punct fix)? Am văzut la Josephine asta. Se uită într-un punct în casă și zâmbește de parcă cineva se scălâmbăie în fața ei, se joacă cu ea. Dacă mă rotesc, ea tot în punctul ăla se uită. E ciudat. Bine, ziua e amuzant. Mă uit și eu spre îngeraș, (asta) sper că e! Zâmbesc și eu. Dar seara, când suntem singure acasă, nu mai e atât de amuzant. Uneori se uită peste umărul meu, se oprește din mâncat și râde așa cu sunet. Mă uit, nu-i nimic. Copiii, bebelușii, nu fac diferența între bine și rău, sper totuși să fie îngerași”, a spus Gina Pistol, potrivit spynews.ro.
Smiley și Gina Pistol se pregătesc de botez
Smiley formează un cuplu foarte frumos cu Gina Pistol. Gina Pistol a devenit mămică pentru prima oară în luna martie a acestui an. Iubitul ei, Smiley, a fost cel care a dat vestea venirii pe lume a fetiței lor, care a primit numele Josephine Ana. Smiley a dezvăluit că botezul fiicei sale va avea loc anul acesta. ”Va fi la un moment dat anul acesta. Păstrăm pentru noi momentele astea speciale”.
Gina Pistol a explicat cine vor fi părinții spirituali ai fetiței ei și a lui Smiley. Este vorba despre niște prieteni din Timișoara. Blonda a mai spus că la eveniment vor participa prieteni apropiați și familia, deși și-ar fi dorit să îi aibă alături și pe colegii săi de la ”Asia Express”.
“O să botezăm fetița și o să avem alături doar câțiva prieteni și familia, nu o să facem o petrecere cu sute de persoane. O să fie numărul de persoane cât o să ne permită legea. Îmi pare rău că nu vor veni și colegii mei de la ”Asia Express”, sunt plecați la filmări. De asemenea, nașul fetiței nu o să fie Adrian Sârbu, ci o prietenă, Diana, cu soțul ei, din Timișoara. Fetița nu o să aibă două perechi de nași sau mai multe, ci una singură. Noi nu facem un eveniment foarte mare pentru că importantă este biserica pentru micuță, important este ca ea să fie creștinată”, a dezvăluit prezentatoarea de televiziune.