Ce a făcut Ștefan Stan înainte de venirea pe lume a primului său copil. ”Nu știam la ce eforturi financiare ne băgăm în plină criză”

24.11.2020, 11:04
Ce a făcut Ștefan Stan înainte de venirea pe lume a primului său copil. ”Nu știam la ce eforturi financiare ne băgăm în plină criză”
Ce a făcut Ștefan Stan înainte de venirea pe lume a primului său copil. ”Nu știam la ce eforturi financiare ne băgăm în plină criză”

Cântărețul Ștefan Stan mai are puțin și va deveni tătic pentru prima oară. Artistul a explicat cum s-a pregătit pentru venirea pe lume a bebelușului.

Ștefan Stan s-a cununat civil anul trecut cu aleasa inimii sale, Simona. Acum, cei doi urmează să devină părinți. Primul câștigător de la ”Vocea României” abia așteaptă venirea pe lume a copilului, cu atât mai mult cu cât s-a pregătit temeinic pentru acest moment. Artistul a dezvăluit că s-a mutat de curând în casă nouă, unde a făcut cameră pentru copil.

“Nu pot să exprim cum mă simt, e un dar divin. O așteptăm din clipă în clipă pe scumpa noastră. Simona e însărcinată în 38 de săptămâni, iar micuța are deja, potrivit ecografului, 3,600 kg. Ne-am mutat anul acesta la casă, deși a fost destul de greu. Nu știam la ce eforturi financiare ne băgăm în plină criză, eu nu am avut concerte așa cum aveam înainte, ca de altfel toți artiștii, ne-a fost foarte greu. Însă, am fost preocupați să ne amenajăm cuibul și să o așteptăm pe prințesa noastră cum se cuvine. Tocmai ce am montat bucătăria și camera ei”, a declarat Ștefan Stan pentru click.ro.

Cum a cerut-o Ștefan Stan în căsătorie pe Simona

Ștefan Stan a povestit recent despre momentul în care a cerut-o în căsătorie pe Simona.

”Eram amândoi la Londra, în Tower Shard, cea mai înaltă clădire din Londra, când mi-a venit ideea să o cer în căsătorie”, a spus artistul.

”Deşi n-aveam inel de logodnă, n-aveam nimic. Nu că sunt zgârcit sau amărât, dar nu eram pregătit. La bar era şi un român, care, aflând ce urma să se întâmple, a zis că ne oferă o sticlă de şampanie. I-am zis, în glumă, că, dacă tot ne dă una, să ne dea două. Şi ne-a dat. Şi atunci am luat inelele alea de metal de la dopul sticlelor, le-am combinat între ele şi i-am făcut un inel senzaţional”, a adăugat el.

citește și...