Ce a decis Larisa Drăgulescu să facă cu averea ei de 2 milioane de euro. ”Contractul pe care am ales să îl fac este unul definitiv”

14.08.2021, 14:08
Ce a decis Larisa Drăgulescu să facă cu averea ei de 2 milioane de euro. ”Contractul pe care am ales să îl fac este unul definitiv”
Ce a decis Larisa Drăgulescu să facă cu averea ei de 2 milioane de euro. ”Contractul pe care am ales să îl fac este unul definitiv”

Larisa Drăgulescu, prima soție a gimnastuilui Marian Drăgulescu, a explicat ce decizie a luat în ceea ce privește averea sa, care se ridică la două milioane de euro. Larisa Drăgulescu a explicat că a făcut contract cu actualul său soț astfel încât bunurile sale să nu se împartă, chiar dacă s-ar ajunge la divorț.

Larisa Drăgulescu și actualul ei partener de viață, Bogdan, și-au unit destinele, însă nu și averea. Cei doi au semnat un contract prenupțial. ”Da, am făcut (n.r. contract prenupțial), mi se pare normal, nu știm ce ne rezervă viitorul, eu sunt trecută deja printr-un divorț”, a spus aceasta într-un interviu la Antena Stars.

Acum, Larisa Drăgulescu a explicat, pentru playtech.ro, cui îi rămâne averea sa de peste 2.000.000 de euro având în vedere că înainte, de a se căsători, aceasta a făcut un contract astfel încât bunurile sale să nu se împartă, chiar dacă s-ar ajunge la divorț.

Ce a decis Larisa Drăgulescu să facă cu averea ei de 2 milioane de euro. ”Nu se împart lucrurile între mine și el”

“Nu se împart lucrurile între mine și el. Contractul pe care am ales să îl fac este unul definitiv. Momentan tot ce am este pe numele meu și al mamei mele, iar peste un an când va face fata mea 18 ani, voi muta actele pe numele ei. Mai exact, jumătate din bunurile mele îi vor reveni fetei, iar cealaltă jumătate îi vor reveni băiatului peste trei ani, când va deveni și el major. Asta înseamnă: casele, afacerea salonului și intenționez în câteva luni să achiziționez și un teren pentru a amenaja un teren sintetic pentru sport. Va fi un teren sintetic de fotbal acoperit, o bază sportivă mai exact (balon) și cu un bar care să aibă o terasă unde oamenii să se hidrateze înainte sau după efort. Am făcut niște calcule și totul mă duce undeva la 100.000 de euro”, a declarat Larisa Drăgulescu.

“Nu mi-am cumpărat încă o casă, momentan lucrez la renovarea unui salon de înfrumusețare, pe care-l voi deschide perioada următoare în Reșița: pentru păr, unghii, solar, saună, make-up și tot ce mai este nevoie. Am făcut un calcul și investiția se ridică undeva la peste 150.000 de euro”, a mai spus ea.

 

Larisa Drăgulescu s-a căsătorit a doua oară

În luna aprilie a acestui an, Larisa Drăgulescu, prima soție a campionului la gimnastică Marian Drăgulescu, s-a căsătorit pentru a doua oară. Aceasta a făcut declarații după nunta cu alesul inimii sale, Bogdan. Larisa Drăgulescu a dezvăluit, la Antena Stars, că nu a luat numele de familie al actualului ei soț, acesta fiind cel care și-a schimbat numele de familie.

Marian Drăgulescu a fost căsătorit cu Larisa, împreună cu care are doi copii. Sportivul a divorțat de prima sa soție în anul 2008. Ulterior, acesta s-a recăsătorit cu Corina, însă și cel de-al doilea mariaj s-a sfârșit, în anul 2019. În prezent, Marian Drăgulescu și-a regăsit liniștea alături de o o tânără pe nume Simona.

 

citește și...