Cătălin Cazacu are emisiune la TVR 2. Ce show va prezenta

29.10.2020, 16:01
Cătălin Cazacu are emisiune la TVR 2. Ce show va prezenta
Cătălin Cazacu are emisiune la TVR2. Ce show va prezenta

Cătălin Cazacu va avea emisiune la Televiziunea Națională. Acesta a dat detalii despre noul proiect.

După ce a avut emisiune la Kanal D, Cătălin Cazacu va avea acum un show la TVR 2 – ”Distracțiile lui Cazacu. În fiecare sâmbătă, de la ora 22.50, începând cu data de 31 octombrie, Cătălin Cazacu provoacă vedetele la o plimbare cu mașina către o locație surpriză.

„Programul mi se potrivește perfect, pentru că și eu am fost, la rândul meu, invitat în show-uri, așa că știu ce mi-ar fi plăcut să se întâmple. Alături de echipă, facem o emisiune relaxantă, fără cancaniade și mă bucur atunci când, la sfârșit, invitații îmi spun că s-au distrat. Muncim mult, dar să știți că filmările sunt cât se poate de vesele. Nu vrem să fim mecanici și predictibil”, a declarat binecunoscutul motociclist, potrivit tvr.ro.

Victor Slav, printre invitații lui Cătălin Cazacu la noua emisiune

Victor Slav, cu care Cătălin Cazacu a fost coleg la Kanal D, se va număra printre invitații motociclistului la noul show de la TVR 2. „Interviul se desfășoară în mașină, într-un context prietenos. Reușim astfel să vorbim și despre lucruri mai sensibile. Întrebările sunt cu o tentă hazlie și nu vrem să intrăm cu bocancii în viața nimănui. Încercăm doar să ne cunoaștem. Printre invitații mei: Victor Slav, Amna, Virgil Mănescu, Ana Baniciu și mulți alții”, a detaliat Cătălin Cazacu.

În partea a doua a show-ului, apare elementul distracție. Invitatul, împreună cu prezentatorul, vor merge spre o destinație atent aleasă, de la parcuri de distracții, la locuri în care se sare cu parașuta, dar și în restaurante sau cluburi.

„Încercăm să nu fim predictibili, iar pentru invitații noștri avem o provocare prin care încercăm să-i scoatem din zona de confort. De exemplu, cu Amna am fost la carturi, iar Victor Slav își dorea de mult timp să joace tenis. Încercăm să găsim ce li se potrivește”, a adăugat prezentatorul.

citește și...