Cătălin Botezatu a vorbit deschis despre problemele de sănătate! A primit un avertisment din partea medicilor

04.12.2020, 15:23
Cătălin Botezatu a vorbit deschis despre problemele de sănătate! A primit un avertisment din partea medicilor
Cătălin Botezatu a vorbit deschis despre problemele de sănătate! A primit un avertisment din partea medicilor

În 2019, Cătălin Botezatu a trecut prin momente dificile, după ce medicii l-au anunțat că are cancer. La vremea respectivă, juratul de la ‘Bravo ai stil’ a trecut prin patru operații în numai două luni. 

Cătălin Botezatu a avut un șoc când a aflat diagnosticul crunt! Pentru a-i salva viața, medicii turci i-au extirpat o jumătate de colon și i-au făcut o chimioterapie hipertermică.

Din fericire, creatorul de modă a trecut cu bine peste această etapă a vieții sale, iar joi, 3 decembrie, el a împlinit 54 de ani. Cătălin Botezatu a mărturisit că anul acesta nu a organizat nicio petrecere de ziua lui de naștere, de teama coronavirusului.

Cătălin Botezatu a avut cancer

‘Nu petrec anul acesta. Spre deosebire de anii trecuți, în care făceam petreceri cu sute de persoane, acum fac o excepție. Nu este momentul de sărbătorit, trebuie să fim realiști, responsabili. Cu sănătatea chiar nu este de jucat. am avut activitate, nu am stat deloc, nu am întrerupt nimic. A fost un an foarte bun pentru mine. A fost o toamnă extrem de plină, cu multe prezentări prin țară. Nu am resimțit pandemia din punctul acesta de vedere, slavă Domnului!’, a explicat Cătălin Botezatu pentru Click! 

Juratul de la ‘Bravo ai stil’ a spus că a fost la control în Turcia, însă medicii i-au dat un avertisment, și anume să se odihnească mai mult și să evite stresul.

‘Cu sănătatea sunt ok. Am fost în urmă cu trei săptămâni la control în Turcia și mi s-a spus să am mai multă grijă de mine, să evit efortul, stresul. În continuare iau medicamentele prescrise de medicul meu. Cu sănătatea nu este de glumă, așa că înțelegi de ce nu vreau cadouri de ziua mea’, a mai adăugat acesta.

Și-a văzut moartea cu ochii

Cătălin Botezatu a fost supus unei operaţii complicate la colon şi chimioterapiei, în 2019.

‘Sufeream foarte tare din punct de vedere fizic, deşi pozele de la mine de pe Instagram arătau altceva. Nu am trecut niciodată prin astfel de dureri. Tot ce vreau este să fiu sănătos şi să mă fac bine. E foarte greu când moartea îţi bate la uşă. Am trecut pe lângă moarte.

Am oprit practic cancerul. M-am speriat când am văzut cum arată operația. Sunt două cusături, una cu niște capse de metal, pe interior. A fost o durere groaznică după ce s-a dus anestezia. Au fost mulți medici, multe asistente în salon. Eram conectat la nu știu câte aparate, la nu știu câte fire. Am zis: «Doamne, ce am pățit? Ce mi se întâmplă?!»’, povestea Cătălin Botezatu, aproape cu lacrimi în ochi, de pe patul de spital din Turcia.

citește și...