Cât timp vom mai purta mască de protecție? Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a explicat

22.02.2021, 10:01
Cât timp vom mai purta mască de protecție? Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a explicat
Cât timp vom mai purta mască de protecție? Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a explicat

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a explicat cât timp va mai fi necesară purtarea măștiii de protecție în contextul pandemiei de coronavirus.

Valeriu Gheorghiță a fost întrebat cât timp va trebui să mai purtăm mască de protecție. „În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie”, a spus acesta, citat de Antena 3. „Însă aș vrea să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a completat el.

Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre vaccinare: „Slavă Domnului că astăzi avem un vaccin, prin care ne putem proteja, și vom vedea care va fi evoluția de aici înainte, însă suntem convinși cu toții, pentru că datele, inclusiv din România, dar și din celelalte țări unde campania de vaccinare a decurs foarte bine, arată o eficiență a vaccinului în viața de zi cu zi, în sensul în care s-a dovedit scăderea incidenței cazurilor de COVID-19. Acest lucru l-am observat și noi în rândul persoanelor vaccinate în etapa 1, de asemenea la persoanele care sunt vaccinate din centrele sociale, din căminele de bătrâni. La persoanele dializate iarăși se observă o scădere substanțială, chiar de peste 90 la sută a cazurilor de infecție cu SARS-CoV-2, conform colegilor din Iași, care au făcut o analiză mai detaliată”.

Peste 800.000 de români s-au vaccinat până acum

Numărul total al vaccinurilor făcute în 24 de ore este de 27.944, dintre care 19.522 – Pfizer, 115 – Moderna şi 8.307 – AstraZeneca. 14.590 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 13.354 de persoane cu a doua.

Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 1.379.223 doze unui număr de 803.098 persoane, dintre care 226.972 cu o doză, iar 576.126 – şi cu doza a doua.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 4.184 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. Dintre acestea, 649 sunt reacţii de tip local, iar 3.535 reacţii generale, menționează Digi24.

 

citește și...