Care este situația cântărețului Cornel Constantiniu. ”Nu a ieșit deloc din casă tot anul”

06.06.2020, 12:28
Care este situația cântărețului Cornel Constantiniu. ”Nu a ieșit deloc din casă tot anul”
Care este situația cântărețului Cornel Constantiniu. ”Nu a ieșit deloc din casă tot anul”

Cornel Constantiniu, în vârstă de 75 de ani, este unul dintre numele importante din generația de aur a muzicii ușoare românești. De ceva timp, artistul are mari probleme de sănătate.

Cornel Constantiniu suferă de maladia Parkinson de foarte mulți ani și se deplasează foarte greu. De-a lungul anilor, artistul a suferit numeroase intervenții chirurgicale.

Despre starea lui a oferit amănunte soția sa, Domnița Constantiniu.

”Vorbește greu, înțelegi greu ce spune… Viața lui este muzica, ascultă mereu câte ceva. Ori e deschis radio-ul, ori pune el ceva… Chiar și seara adoarme cu muzică și dacă îi opresc muzica se trezește. Așa trăiește el… Se mai uită pe geam. Îi este dor de nepoți, pe care nu i-a mai văzut de mult timp”, a declarat soția lui Cornel Constantiniu pentru click.ro.

”Cu vârsta nu e de glumă, mai ales când mai ești și bolnav”

Partenera de viață a lui Cornel Constantiniu a povestit și cum a decurs perioada de izolare la domiciliu pentu ea și artist. Cântărețul nu a ieșit din casă deloc, tot anul.

”Am ieșit în acel interval de două ore, dimineața sau seara, doar la farmacie și pentru utilități și alimente. Și acum ies puțin și evit aglomerația. În rest, am stat izolați toată perioada, fiind periculos, de teamă să nu ajungem pe la spital. Oricând te poți infecta… Cornel nu a ieșit deloc din casă tot anul. Așa că practic, nu a simțit izolarea asta.

Mai venea Petre Geambașu de îl scoteau la aer, la curte, dar acum am evitat orice contact, și ei, și noi. Cu vârsta nu e de glumă, mai ales când mai ești și bolnav. Singura activitate a fost telefonul. De ziua lui Cornel, pe 6 aprilie, au sunat non-stop telefoanele, mai mult ca în orice an.

Când ies, mă mai întreabă ce mai e pe afară, dacă e aglomerat… El de mic îndrăgea avioanele și chiar și acum, se uita să le vadă pe cer, dar de atâta timp nu a mai văzut nici un avion și e trist”, a adăugat Domnița Constantiniu.

citește și...