Când vor ajunge primele teste rapide pentru Covid-19 în spitale. Ministrul Sănătății vine cu vești bune

04.11.2020, 15:50
Când vor ajunge primele teste rapide pentru Covid-19 în spitale. Ministrul Sănătății vine cu vești bune
Când vor ajunge primele teste rapide pentru Covid-19 în spitale. Ministrul Sănătății vine cu vești bune/ foto: shutterstock

Miercuri, 4 noiembrie, România a înregistrat un nou record negativ de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus în ultimele 24 de ore: 8.651 de cazuri.

La ATI sunt internați 1.001 pacienți, iar 7.419 de persoane diagnosticate cu infecție COVID-19 au decedat.

Tot miercuri, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că în următoarele zile unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor vor începe să primească teste rapide pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Prioritate vor avea pacienții cu simptome de infecție respiratorie.

Primele teste rapide pentru Covid-19 ajung zilele următoare

43.000 de teste rapide pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2 vor fi distribuite în primă fază către unităţile de primiri urgenţe (UPU).

‘Cred că pe 5 sau 6 noiembrie vor fi distribuite în UPU, iar săptămâna următoare avem în evaluare achiziţionarea a încă unui milion de teste. La nivelul Comisiei Europene s-au achiziţionat şi se achiziţionează în continuare aceste teste pentru ţările membre în valoare de 100 de milioane de euro’, a declarat ministrul Sănătăţii, conform News.ro.

În prezent, capacitatea de testare în România este de cel mult 50.000 de teste în 169 de puncte de testare şi o testare de 30-37.000 zilnic.

‘În măsura în care avem acele recoltări – şi eu nu cred că colegii noştri din DSP-uri şi ambulanţe nu merg la recoltări – se lucrează şi acele teste. Considerăm că un test reprezintă o metodă într-o anchetă epidemiologică sau într-o evoluţie a unui pacient. În condiţiile în care testăm astăzi, avem siguranţa că acel pacient negativ nu este în primele trei zile sau mâine nu se infectează iar, dăm o falsă predictibilitate. Haideţi să rămânem la o parte medicală’, a mai afirmat Tătaru.

 

 

citește și...