Când va avea loc concursul Eurovision 2021

29.10.2020, 10:22
Când va avea loc concursul Eurovision 2021
Când va avea loc concursul Eurovision 2021

Eurovision 2021 va avea loc la Rotterdam, Olanda, în luna mai a anului viitor. Ediția de anul acesta a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus care a afectat întreaga lume.

Organizatorii au anunțat că celebrul eveniment se va desfășura anul viitor, în perioada 18 – 22 mai. Tema „Open Up” va fi păstrată pentru 2021. Semifinalele vor avea loc pe 18 şi 20 mai, iar finala competiţiei muzicale se va desfăşura pe 22 mai. Vor participa concurenţi din 41 de ţări, precizează Agerpres. European Broadcasting Union (EBU) a precizat că are în vedere patru scenarii de desfăşurare a evenimentului, care variază de la o versiune relativ normală a concursului, până la o versiune în care Olanda s-ar afla în lockdown. În cazul din urmă, evoluţiile concurenţilor vor avea loc fără public.

Cântecele selectate pentru ediţia din acest an a concursului nu vor mai fi eligibile, însă 19 ţări participante au anunţat deja că vor trimite la ediţia din 2021 aceiaşi interpreţi care au fost aleşi pentru concursul anulat din 2020. Roxen, câștigătoarea Selecţiei Naţionale 2020, a rămas reprezentanta României la Eurovision 2021. Artista care pregătise piesa „Alcohol You”, compoziție a lui Ionuţ Armas, va trebui să aleagă un alt cântec.

Când a avut loc prima ediția a concursului Eurovision

Concursul Eurovision este unul dintre cele mai ample evenimente de televiziune din lume, atrăgând în fiecare an circa 200 de milioane de telespectatori. Eurovision constă în evoluţii muzicale susţinute de concurenţi din cele mai multe ţări europene, dar şi din ţări aflate în afara Europei, inclusiv din Israel şi Australia.

Prima ediţie a concursului Eurovision a avut loc în anul 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume.

Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena celebrului concurs Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

citește și...