Când începe Postul Paștelui în 2022. Ce este strict interzis în Postul Mare

06.03.2022, 19:07
Când începe Postul Paștelui în 2022. Ce este strict interzis în Postul Mare
Foto. doxologia.ro

Postul Paștelui este cel mai lung post de peste an, dar și cel mai greu de ținut, dat fiind că sunt cele mai puține dezlegări la pește. Postul Paștelui va începe luni, 7 martie 2022, și are o durată de 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului, care va avea loc pe 24 aprilie 2022.

Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, motiv pentru care credincioșii se pregătesc cu milostenie în fiecare an, pentru Postul Mare, dinaintea Învierii lui Mântuitorului.. În anul 2022, Paștele ortodox este pe data de 24 aprilie, în timp ce Paștele catolic pică pe 17 aprilie.

Postul Paștelui este cel mai lung post din calendarul ortodox şi cel mai restrictiv dintre cele patru mari posturi din timpul anului. În toată această perioadă sunt doar două dezlegări la peşte, de Bunavestire şi de Florii.

Postul Mare durează  mai mult de 40 de zile

Postul Mare se încheie în vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr. Urmează două sărbători speciale, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor. Acestea sunt urmate de Săptămâna Patimilor, în care postul este mai aspru.

Astfel, Postul Mare are aproape 50 de zile, care sunt precedate de Săptămâna Albă, în care se renunță la carne și se mănâncă doar lactate, ouă și pește.

Ce este strict interzis în Postul Paştelui

  • În Postul Paștelui nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.
  • În Postul Paștelui, biserica spune că nu se cântă și nu se dansează.
  • În Postul Mare nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea.
  • În Postul Paștelui nu se bea alcool și nu se fumează.
  • Nu se mănâncă pește în Postul Paștelui dacă nu este zi de dezlegare.
  • În Săptămâna Patimilor se ține un post mai aspru, urmând ca în Vinerea Mare să nu se mănânce deloc.
  • În Postul Paștelui, creștinii trebuie să se roage mai mult.
  • În Postul Paștelui este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat.

Creștinii pot avea gustări pe bază de fructe: mere, caise, prune, nectarine, banane, citrice, piersici sau pepene, smochine, curmale și alte fructe confiate.

Când are loc Paștele catolic 2022?

Credincioșii catolici sărbătoresc Paștele cu o săptămână înaintea creștinilor ortodocși. Astfel, Paștele catolic va avea loc la data pe 17 aprilie 2022, atunci când ortodocșii sărbătoresc Duminica Floriilor.

Paștele sau Învierea Domnului nu se sărbătorește la o dată fixă, însă se sărbătorește primăvara, în fiecare an.

La fel ca și la Paștele ortodox, creștinii care sărbătoresc Paștele catolic merg la biserică în seara de Înviere și au lumină sfântă.

Paștele catolic se sărbătorește la o dată diferită de Paștele ortodox fiindcă cele două culte religioase nu folosesc același calendar.

Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară și calculează Paștele după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează Paștele după acelaşi eveniment astronomic, însă ține cont de calendarul iulian (pe stil vechi).

Astfel, catolicii calculează data Paștelui după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocțiul de primăvară, în timp ce ortodocșii calculează în funcție de luna plină astronomică.

citește și...