Cadavrul unei fetițe de 12 ani a fost găsit într-o cutie de plastic. Cazul a șocat Franța
“Poartă blugi albi”, a postat mama fetei pe Facebook, “un hanorac alb și rucsacul ei gri”. “Ajutați-ne să o găsim”, a implorat ea. Sub mesajul lui Delphine Daviet, două fotografii au completat postarea. Într-una dintre ele, o fetiță, Lola, în vârstă de 12 ani, zâmbește la cameră, iar în cealaltă, un instantaneu pixelat din înregistrările camerelor de supraveghere arată o femeie în pragul unei uși.
Într-un caz care a acaparat Franța, corpul Loleo a fost găsit mutilat și băgat într-o cutie de plastic, la doar câteva ore după ce mama ei a postat acest mesaj pe 14 octombrie. Potrivit mamei sale, surprinsă de camerele de luat vederi, aceasta este femeia care se afla cu Lola ultima dată când aceasta a fost văzută în viață, în clădirea în care locuiește familia.
Cele două au fost văzute pe o cameră de supraveghere vineri, la ora 15:15, la doar câteva minute după ce Lola a plecat de la școală, intrând în clădirea în care locuia, potrivit declarației procurorului poliției din Paris.
Cadavrul lui Lola a fost găsit într-o cutie de plastic cu roți
În jurul orei 17.00, femeia a părăsit clădirea, singură, cărând bagaje grele. Trei ore mai târziu, tatăl lui Lola a dat alarma, alertându-i pe polițiști cu privire la dispariția acesteia, se mai arată în comunicat.
Puțin după ora 23.00, cadavrul lui Lola a fost găsit într-o cutie de plastic cu roți, abandonată în spațiile comune din fața clădirii familiei, unde tatăl lui Lola lucrează ca portar, potrivit comunicatului.
Numerele „0” și „1” imprimate pe piept
Luni, autoritățile franceze au deschis o anchetă judiciară oficială în acest caz sub acuzația de “omor asupra unui minor sub 15 ani, însoțit de viol asupra unui minor, tortură sau acte de sălbăticie; viol asupra unui minor cu tortură sau acte de sălbăticie; și ascunderea unui cadavru”, se arată în comunicat.
O autopsie a lui Lola a arătat că aceasta a murit din cauza unei insuficiențe cardiorespiratorii cu semne de asfixiere și compresie cervicală, potrivit comunicatului. Ea avea multiple alte leziuni, “în special pe față, pe spate și cu tăieturi mari la gât, care nu au jucat un rol în moartea ei, conform concluziilor medicului legist privind cauza morții”, se arată în comunicatul poliției. Nu existau semne de leziuni provocate de traume sexuale, a precizat procurorul poliției, iar sub fiecare picior al tinerei victime era scris cu roșu un zero și un unu.
Poliția a reținut-o pe principala suspectă în acest caz, o femeie de 24 de ani care nu a fost numită, cu puțin înainte de ora 8.00 sâmbătă, a doua zi după ce Lola a fost ucisă, în suburbia de nord-vest a Parisului, potrivit procurorului poliției din Paris.
CNN a luat legătura cu avocatul suspectei.
În timpul interogatoriului, relatarea femeii “a oscilat între recunoașterea și contestarea faptelor”, potrivit declarației procurorului de poliție, dar ea a dezvăluit că a condus-o pe Lola la apartamentul surorii sale, care locuia în același bloc de locuințe. În prezent, ea face obiectul unei anchete oficiale în legătură cu uciderea lui Lola, se arată în comunicat.
Acolo, potrivit declarației, ea a declarat că a forțat-o pe fată să facă un duș înainte de “a comite asupra ei agresiuni sexuale și alte violențe care au dus la moartea ei”, înainte de a ascunde corpul copilului în cutia de plastic.
Bamba, mama unei prietene a lui Lola, care obișnuia să doarmă la ei acasă, s-a declarat, de asemenea, șocată de cele întâmplate. “Nu-mi vine să cred”, a declarat ea pentru BFMTV, “Îmi spun că nu este posibil, că i se poate întâmpla oricui, chiar și mie.”
Marți după-amiază, florile se îngrămădeau în fața clădirii în care locuia Lola, în timp ce localnicii aduceau un omagiu unei vieți curmate cu brutalitate. Autoritățile locale din arondismentul 19 din Paris, unde a avut loc crima, au deschis, de asemenea, un centru de sprijin pentru localnici, în special pentru elevi, împreună cu întărirea patrulelor de poliție în jurul școlilor, a declarat primarul arondismentului 19.
De asemenea, poliția a reținut un bărbat în vârstă de 43 de ani, o cunoștință a principalului suspect, care a mărturisit că a transportat-o pe femeia de 24 de ani cu valizele și cutia de plastic la locuința sa din afara Parisului și apoi a aranjat ca aceasta să se întoarcă în capitală cu cutia și valizele într-un taxi, potrivit comunicatului procurorului.
Investigațiile continuă, potrivit comunicatului procurorului de poliție, pentru a stabili cu exactitate evenimentele din jurul crimei.