Bombă în showbiz! Monica Gabor și Mr. Pink s-au despărțit după 10 ani de relație. Informații de ultimă oră
În ultima perioadă au tot existat zvonuri conform cărora Monica Gabor s-ar fi despărțit de miliardarul chinez, Mr. Pink.
Fosta doamnă Columbeanu s-a distrat de minune în Mykonos, Grecia, alături de sora ei Ramona și alți prieteni. După ce a plecat din Grecia, vedeta a aterizat în Dubai, o altă destinație exotică. În prezent, Monica se află în Dubai, împreună cu sora sa.
Monica Gabor nu a fost însoțită de soțul său Mr. Pink, iar acest lucru le-a dat de bănuit fanilor brunetei. Gurile rele spunând că Monica și soțul ei ar avea probleme în căsnicie și ar fi în prag de divorț.
Monica Gabor și Mr. Pink s-au despărțit
Un apropiat al Monicăi Gabor, milionarul Paul Mantea, a rupt tăcerea și a dezvăluit cum stau lucrurile, de fapt, între Monica și Mr. Pink. Bărbatul a aruncat bomba și a confirmat că vedeta nu mai formează un cuplu cu chinezul. Cei doi erau împreună de 10 ani.
Se pare că despărțirea este una definitivă, iar Monica Gabor s-ar putea să nu se mai întoarcă în America.
”Da, e adevărat. Recent am aflat și eu, soția mea știe mai multe amănunte. Știu că a plecat din America, e posibil să nu se mai întoarcă, dar nu vreau să fac speculații”, a declarat Paul Mantea, fost handbalist, pentru Playtech.
Monica Gabor nu vrea să se mai întoarcă în America?
Mai mult de atât, Monica Gabor nu a dorit să păstreze bijuteriile oferite de Mr. Pink în timpul relației. Accesoriile valorau sute de mii de euro, însă aceasta a preferat să i le înapoieze afaceristului.
”Moni nu a mai vrut să păstreze nimic de la Mr. Pink. I-au mai rămas doar câteva bijuterii, pe care însă nu le mai poartă și pe care le-a depus într-un seif, la fel cum a făcut la vremea respectivă și cu bijuteriile pe care le avea de la Irinel”, au mai declarat apropiații Monicăi Gabor, pentru sursa citată anterior.