Bodo, solistul trupei Proconsul, a suferit un infarct! A fost operat de urgență

05.06.2020, 15:08
Bodo, solistul trupei Proconsul, a suferit un infarct! A fost operat de urgență
Bodo, solistul trupei Proconsul, a suferit un infarct

Bodo, solistul trupei Proconsul, a trecut prin momente dificile în urmă cu trei săptămâni. În cadrul emisiunii ‘Vorbește  lumea’, de la PRO TV, artistul a mărturisit că a suferit un infarct miocardic.

Bodo a ajuns de urgență la spital și a fost operat! În urma intervenției chirurgicale, acesta s-a ales cu trei stenturi la inimă.

Bodo a ajuns de urgență la spital

“M-am simțit rău acum vreo trei săptămâni. Am suferit un infarct miocardic acut. L-am dus pe picioare două zile jumătate. Am fost operat de urgență, apoi angioplastie, mi-a fost desfundat vasul acela și mi s-au montat trei stenturi. M-am simțit foarte bine după aceea.

Ieri am revenit la spital pentru al patrulea stent. După intervenția de ieri, s-a constatat că nu mai e nevoie de cel de-al patrulea stent, organismul a răspuns foarte bine la medicație și pentru că am lăsat țigările. Sunt fericit că m-am lăsat de fumat și mă simt foarte bine acum”, a spus Bodo, la PRO TV.

Solistul trupei Proconsul a precizat că nu și-a dat seama că suferise un infarct, iar singurul simptom a fost de reflux gastric.

“Am crezut că e un reflux gastric, dar n-a fost așa. M-am tratat cu medicamente împotriva arsurilor gastrice. După două zile mă dureau brațele și aveam o stare agitată. I-am spus soției ca nu mă simt bine și am mers la spital”, a mai povestit artistul.

Bodo și soția lui au adoptat doi băieți

Bodo, pe numele său adevărat, a fost căsătorit cu Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu. Solistul, în vârstă de 52 de ani, are 3 băieți. Doi adoptați și unul natural, pe Alex (30 de ani), care trăiește în America.

Bodo și soția lui, Loredana, au devenit părinți adoptivi pentru doi frați, Dani și Filip, pe care i-au luat dintr-un centru de plasament.

‘N-am vrut de la început să-i minţim. Vrem să-i pregătim pentru anii ce vor urma. Atunci când cineva le va spune că sunt adoptaţi, să fie pregătiţi. Dumnezeu ne-a ţinut lipiţi.

Dacă nu L-am fi cunoscut pe Dumnezeu şi dacă n-am fi înţeles ce înseamnă Biblia pentru oameni, poate că n-am fi fost împreună. Noi considerăm că e cartea de instrucţiuni a vieţii. Asta ne-a ţinut îndrăgostiţi şi aşa am reuşit să facem schimbări majore în vieţile noastre’, a declarat Bodo la Antena Stars, în 2018.

citește și...