Bianca Drăgușanu a rupt tăcerea despre noua împăcare cu Alex Bodi. ‘Face ce face, tot la mine se întoarce’
Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au fost surprinși din nou împreună, la câteva săptămâni după ce au decis să încheie relația. Weekend-ul trecut, afaceristul a mers după blondină până la mare, pentru a o împăca. Cei doi s-au îmbrățișat și sărutat într-un club din Mamaia, în văzul tuturor.
Fosta prezentatoare tv a ținut să lămurească cum stau de fapt lucrurile între ea și fostul ei soț. Bianca a spus că s-a împăcat cu Alex Bodi, însă doar ca prieteni.
Bianca Drăgușanu s-a împăcat iar cu Alex Bodi?
‘Nu știu dacă ne împăcăm. Suntem prieteni, încerc să-l înțeleg, să îi înțeleg acțiunile astea fără sens, face ce face, tot la mine se întoarce. Ma întreabă lumea dacă mai pot. Nu spun nici că da nici că nu, las viața să mă surprindă, îl las pe el să facă ce trebuie. Nu vreau să mă mai explic. Tot ce s-a întâmplat până acum a fost previzibil’, a declarat Bianca Drăgușanu, la o emisiune tv.
În schimb, bărbatul nu se lasă și este dispus să facă orice pentru a o recuceri.
‘Este strict decizia mea. Eu nu mi-am asumat alte relații, poate au fost niște lucruri pripite. Singura femeie cu care mi-am asumat relația și iubirea a fost Bianca. Am făcut multe greșeli, însă în toata nebunia asta e ceva sigur. Au fost niște săgeți de-ale mele, jocul nostru de orgolii. Dacă nu o iubeam nu veneam acasă. Nu ne-am vorbit trei săptămâni’, a spus și Alex Bodi.
Bianca Drăgușanu, jignită de fosta iubită a lui Alex Bodi
Fosta iubită a lui Bodi, Daria Radionova, a tunat și fulgerat după ce a văzut că afaceristul s-a întors la Bianca. Șatena a mărturisit că Alex Bodi o va mai înșela pe vedetă, așa cum a făcut-o și în trecut.
‘Acest lucru este deja dezgustător! Nu mi-a dat pace de patru luni, spunea că mă iubește și nu poate trăi fără mine și că împăcarea lui cu Bianca era necesară pentru a rezolva unele dintre problemele sale, pe care ea le-ar putea rezolva singură.
Vă spun sincer, de Bianca îmi pare foarte rău! A înșelat-o de atâtea ori și o va mai face. Astfel de lucruri nu vor funcționa cu mine! Îmi pare foarte rău de ea, chiar nu vede toate astea’, a spus Daria, conform Cancan.ro.