Andreea Bălan: ”Oamenii plătesc pentru că eu ofer ceva de calitate”
Cântăreața Andreea Bălan a vorbit, în cadrul unui vlog pe YouTube, despre cariera sa, dar și despre banii pe care îi căștigă din vlogging.
Andreea Bălan este una dintre cele mai cunoscute artiste din industria muzicală din România. După ce a cunoscut succesul în trupa Andre, Andreea Bălan și-a început cariera solo, fiind în prezent recunoscută pentru show-urile spectaculoase pe care le face în spectacolele sale.
Despre cariera sa și despre show-urile pe care le realizează a vorbit Andreea Bălan într-un vlog pe YouTube.
”Cheia succesului este să faci ceva cu atâta pasiune și să-ți placă atât de mult ceea ce faci, încât să o faci bine și succesul și banii sunt numai consecințe. Dacă ai face exclusiv pentru bani, nu ți-ar ieși. Trbuie să îți placă ceea ce faci, să pui pasiune, să pui suflet și banii vin ca o consecință că tu faci un lucru bun și de calitate.
Dacă nu aș face show-urile pe care le fac și tumbe și acobații cu Petrișor, cu echipa, cu band-ul, cu costume, nu aș fi chemată și nu aș fi fost remunerată. Oamenii plătesc pentru că eu ofer ceva de calitate. Voi vă uitați la aceste vlogguri pentu că vă place ceea ce fac. La emisiune, la ”Te cunosc de undeva”, sunt pe scaunul ăla pentru că spun niște lucruri coerente din experiență acumulată în dans.
Nu fac pentru bani, ci fac de plăcere. Știu totodată că banii vin atunci când fac de plăcere. Din YouTube-ul românesc nu faci foarte mulți bani. Eu fac atâția bani cât să-mi acopăr montajul…
Eu nepostând în fiecare zi, automat câștig mai puțin. dar pot să câștig mai mult decât o persoană care postează o dată pe lună. Postez opt vlogguri pe lună. Dar repet, câștigurile pe care eu le primesc din vizualizări îmi acoperă montajul”, a mărturist Andreea Bălan.