Anchetatorii au descoperit încă un telefon al lui Gheorghe Dincă!

11.10.2019, 18:03
Anchetatorii au descoperit încă un telefon al lui Gheorghe Dincă!
Situaţie revoltătoare în cazul Caracal: Gheorghe Dincă ar putea fi eliberat din închisoare/ foto: inquam

Anchetatorii au descoperit astăzi un alt telefon mobil care îi aparține lui Gheorghe Dincă. Suspectul de la Caracal a fost din nou la audieri, ore în șir. 

Cei de la DIICOT au făcut astăzi percheziția informatică a unui alt telefon mobil care îi aparține „Monstrului din Caracal”. Dispozitivul a fost găsit în casa lui Dincă, la ceva timp după începerea perchezițiilor. 

Anchetatorii încearcă să afle toate persoanele cu care suspectul a vorbit la telefon în perioada în care Luiza și Alexandra au dispărut. 

Dincă a povestit de ce le-a ucis pe Alexandra și Luiza

Zilele trecute, atunci când a fost supus expertizei psihiatrice, Dincă a povestit cum le-a ucis pe cele două adolescente. 

Suspectul susține în continuare că le-a omorât pe cele două fete și a precizat că acestea ar fi acceptat să întrețină relații intime cu el, contracost. Bărbatul a spus că Luiza a râs de el pentru că este gras și bătrân, așa că a lovit-o cu pumnul și a murit pe loc. În ceea ce o privește pe Alexandra, Dincă a povestit că, după ce fata a acceptat să întrețină relații intime cu el pentru 50 de lei, a dus-o la casa lui, unde a legat-o ca să nu fugă. Regretul suspectului este că i-a lăsat „sfoara prea lungă” și că fata a sunat la 112. La un moment dat, Alexandra i-ar fi spus că pleacă acasă, iar Dincă s-a enervat și a lovit-o fatal cu pumnul, la fel ca pe Luiza. 

„Monstrul din Caracal” a dezvăluit că ambele crime au avut loc în dormitor, iar medicii au ajuns la concluzia că lui Dincă i se pare firesc să ucidă, iar singurul regret pe care îl are este că a fost prins.

Foto: Inquam Photos

citește și...