Amănunte incredibile din relația Monicăi Davidescu cu Aurelian Temișan. ”La un moment dat am auzit paşii vecinilor pe palier”

19.12.2021, 16:58
Amănunte incredibile din relația Monicăi Davidescu cu Aurelian Temișan. ”La un moment dat am auzit paşii vecinilor pe palier”
Amănunte incredibile din relația Monicăi Davidescu cu Aurelian Temișan. ”La un moment dat am auzit paşii vecinilor pe palier”

Cântărețul Aurelian Temișan, în vârstă de 49 de ani, formează împreună cu actrița Monica Davidescu, în vârstă de 49 de ani, unul dintre cele mai frumoase și mai unite cupluri din peisajul showbiz-ului românesc. Despre relația sa cu cel care îi este partener de viață de foarte mulți ani a făcut Monica Davidescu declarații într-un interviu.

Aurelian Temișan este căsătorit cu Monica Davidescu, împreună cu care are o fetiță, Dora. Cei doi se cunosc de 26 de ani, iar de 15 ani sunt căsătoriți. Actrița a dat detalii mai puțin cunoscute din relația sa cu paretenerul de viață în cadrul unui interviu pentru okmagazine.ro. Cei doi s-au cunoscut la un spectacol, Monica Davidescu fiind cea care l-a prezentat pe cel care avea să-i devină soț.

”Da, aşa ne-am cunoscut. Şi aşa s-a înfiripat scânteia. Dar primul nostru spectacol de anvergură împreună a fost Chicago, aici la TNB. Atunci am şi avut un hop, pentru că erau propuşi 3 actori pentru personajul Billy Flynn: Bănică Jr., soţul meu şi Andrei Duban. Dar anul următor, Ştefan a început proiectul Dansez pentru tine, aşa că au avut nevoie urgent de Aurelian, însă nu mai avea timp să repete suficient, iar producătorul mi-a spus să repet eu cu el acasă. Şi numai aşa ne-am pregătit şi ne-am şi amuzat că era o scenă în care Roxie Hart îi striga lui Billy Flynn: „Să-mi dai înapoi cei 5.000 de dolari ai mei!“. Şi noi ne certam ca pe scenă. Iar la un moment dat am auzit paşii vecinilor pe palier… I-am zis soţului: „Tu-ţi dai seama că pe hol oamenii ne aud urlând unul la altul: «Să-mi dai cei 5.000 de dolari înapoi!». Ce-or crede, bieţii oameni?! Or să spună că ne spargem oalele-n cap“”, a povestit Monica Davidescu.

 

Amănunte incredibile din relația Monicăi Davidescu cu Aurelian Temișan. ”Hopuri au existat”

Monica Davidescu a afirmat că și în relația cu soțul ei au existat momente critice: ”Hopuri au existat, îţi dai seama că nu există persoană fără cusur. Dar nu am ajuns atât de departe încât să ne gândim la divorţ”.

Despre certurile dintre ea și Aurelian Temișan, actrița a declarat: ”Eu, dacă am ceva de spus, spun, el tace. Şi apoi lucrurile se rezolvă de la sine”.

Întrebată pentru ce își critică cel mai des partenerul de viață, Monica Davidescu a răspuns: ”Eu îi reproşez că face prea multe cumpărături online. Şi că de multe ori cumpără lucruri pe care nu le foloseşte. Şi îmi zice: „Acum, dacă avem o companie de teatru, le folosim pe post de recuzită“. Deşi în ultima vreme, nu mai am loc de reproşuri pentru că a preluat comanda Dora: „Cine a comandat asta? Tata, iar ai cumpărat ceva ce nu-i place mamei?!“”.

 

citește și...