Alex Velea, replici acide la adresa lui Connect-R! Cum l-a atacat pe solist: ‘Nu are garoiala asta’

19.11.2020, 10:40
Alex Velea, replici acide la adresa lui Connect-R! Cum l-a atacat pe solist: 'Nu are garoiala asta'

În urmă cu ceva timp, Connect-R a făcut câteva afirmații la adresa lui Alex Velea, declarând că nu este de acord cu genul muzical pe care îl promovează iubitul Antoniei. 

Alex Velea și Connect-R au viziuni diferite atunci când vine vorba de industria muzicală. Velea a trecut de la trap, stilul muzical care l-a făcut cunoscut, la trapanele (n.r. un mix între trap și manele).

Iubitul Antoniei s-a reinventat, având piese aflate doar pe primele locuri în trending.

Alex Velea, deranjat de afirmațiile lui Connect-R

Connect-R a precizat că nu este de acord cu acest trend muzical lansat de Alex Velea, însă a declarat că îl apreciază foarte mult pe acesta.

Deranjat de afirmațiile lui Connect-R, Alex Velea i-a transmis solistului un mesaj dur, spunând că acesta nu ar avea echipa de producție necesară pentru a face ceea ce face el.

‘Tocmai mi-a zis că sunt inspirația lui și că mă consideră cel mai bun artist al generației noastre, în afară de trapanele. A fost un compliment frumos, e tovarășul meu, îți dai seama. Dar n-am înțeles ce sens mai avea remarca cu trapanele. Mi-a zis că m-a imitat toată adolescența noastră, că a luat formula mea de scenă, doar că nu-i place partea asta cu manele. Într-un fel, cred că ar încerca și el, dar nu are echipa asta de producție, nu are garoiala asta’, a declarat Alex Velea pentru Vice.

Melodiile lui Alex Velea, pe culmile succesului

Alex Velea a dat lovitura pe piața muzicală cu proiectul ‘Trapanele’, iar piesele lansate în ultima perioadă au ocupat primele locuri în trendingul românesc.

‘Cum alții au făcut popcorn sau alte genuri, acum e vremea noastră cu trapanele. Oricum, trebuie să știi că noi cântăm la petrecerile maneliștilor de când eram mici. Când voiau ceva diferit, pe noi ne chemau. Pe mine, pe Connect-R sau pe Puya. Cântam noi și după aia începea sistemul cu ploi de bani’, a mai spus Alex Velea, potrivit sursei citate mai sus.

 

citește și...