Al treilea deces al unui pacient infectat cu coronavirus în România, în doar 24 de ore
Al treilea deces al unui pacient infectat cu coronavirus în România! Duminică seară, 22 martie, țara noastră a înregistrat a treia persoană moartă în urma contaminării cu COVID-19.
Al treilea deces al unui pacient infectat cu coronavirus în România, în doar 24 de ore
Este vorba de un bărbat de 70 de ani, care fusese internat prima dată la Spitalul Județean Piatra Neamț. El a fost confirmat pozitiv cu coronavirus pe 19 martie, iar pe 20 martie a fost transferat Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Numele lui este Vasile Ouatu, cunoscut om de afaceri din Neamț.
Acesta mai avea și afecțiuni cronice preexistente (diabet, hipertensiune arterială). Din primele informații, bărbatul nu luase contact cu nicio persoană infectată cu virusul din China, scrie Digi24.ro.
El participase alături de zeci de nemțeni la un concurs de dans sportiv. Alte două persoane care au luat parte la același eveniment au fost depistate pozitive cu coronavirus, notează Antena 3.
De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică dimineață, alte două decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu coronavirus. Unul era internat la spitalul din Craiova și altul la București.
Autoritățile române au luat măsuri drastice pentru prevenirea răspândirii virusului. De duminică seară, 22 martie, circulația persoanelor va fi restricționată.