Adina de la Heaven, scandal cu familia din cauza averii! Artista a ajuns la tribunal cu mama și sora ei

18.06.2020, 10:14
Adina de la Heaven, scandal cu familia din cauza averii! Artista a ajuns la tribunal cu mama și sora ei
Adina de la Heaven, scandal cu familia din cauza averii! Artista a ajuns la tribunal cu mama și sora ei

Adina de la Heaven trece prin momente dificile! Solista a fost citată din nou în fața judecătorilor, alături de mama și sora sa. Se știe că Adina Postelnicu are probleme vechi cu averea familiei sale.

Recent, cântăreața, în calitate de moștenitoare a tatălui decedat în urmă cu doi ani, a fost citată să se prezinte la tribunal pentru a demonstra că Fiscul i-a luat banii în mod abuziv.

Adina de la Heaven se luptă pentru averea familiei

Adina de la Heaven câștigase un proces în trecut, însă documentul emis de Fisc a fost anulat.

“Admite cererea formulată de reclamantul Postelnicu Dumitru, prin moştenitorii Postelnicu Roxana, Postelnicu Adina şi Postelnicu Emilia în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi. Dispune anularea Deciziei nr. 5979/05.12.2017, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi a Deciziei nr. 30/04.09.2017 de angajare a răspunderii solidare, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Vaslui’, se arată în comunicatul transmis de instituție, scrie Spynews.ro. 

Acum, Adina de la Heaven, împreună cu mama și sora ei, au deschis un alt proces, în care solicită returnarea banilor. Din cauza pandemiei de coronavirus, procesul fusese amânat de două ori, iar următorul termen va fi pe 23 septembrie.

Părinții artistei, probleme cu afacerile

În urmă cu mulți ani, părinții artistei au avut probleme serioase cu mai mulți parteneri de afaceri, după ce i-au acuzat că i-au păcălit. Astfel, victimele au cerut ajutorul judecătorilor pentru a-și recupera sumele de la firmele deținute de familia Postelnicu.

În plus, mama Adinei a fost acuzată că, în timp ce conducea un lanţ farmaceutic, afacerista lucra şi la Direcţia de Sănătate Publică.

Tatăl Adinei de la Heaven, Dumitru Postelnicu, a suferit un infarct în urmă cu 2 ani.

‘Tata, singurul bărbat care nu ne-a spus niciodată nu. Singurul bărbat pentru care am contat mai presus de oricine și orice. Singurul bărbat care și-ar da viața pentru noi fără să stea pe gânduri și pentru care și noi am face același lucru. Să ne trăiești cel puțin o mie de ani’, scria Adina în 2017.

citește și...