Adelina Pestrițu își scoate rochia de mireasă la licitație în scopuri caritabile

24.11.2020, 14:49
Adelina Pestrițu își scoate rochia de mireasă la licitație în scopuri caritabile
Adelina Pestrițu își scoate rochia de mireasă la licitație în scopuri caritabile

Fosta vedetă de televiziune Adelina Pestrițu își scoate rochia de mireasă de la nunta cu Virgil Șteblea la licitație, în scopuri caritabile.

Rochia de mireasă pe care Adelina Pestrițu a purtat-o la nunta cu Virgil Șteblea, din iulie 2019, va fi licitată în scopuri caritabile. Anunțul a fost făcut chiar de fosta vedetă de televiziune.

Banii obținuți vor contribui la modernizarea Secției de Pediatrie, din cadrul Spitalului Municipal din Câmpulung-Muscel, unde vedeta a venit pe lume. Licitația va fi una deschisă publicului din mediul online, se va desfășura pe pagină de Facebook LaPrimulBebe, https://www.facebook.com/asociatialaprimulbebe/posts/3106494916121914, iar doritoarele să cumpere rochia de mireasă a Adelinei pot scrie în comentarii suma pe care o oferă până pe 27 noiembrie, la ora 21.59.

Anunțul făcut de Adelina Pestrițu

”Orasul in care m-am nascut imi trezeste multe amintiri frumoase si mereu il voi numi “acasa”. Acum a venit momentul sa ii ofer o mana de ajutor ca el sa se pastreze mereu frumos, viu si adaptat zilelor noastre. Sectia de Pediatrie a Spitalului Municipal Campulung-Muscel, acolo unde m-am nascut, este neschimbata. Anii au trecut, medicina si tehnologia au avansat, insa spitalul, in care atat de multi copii isi cunosc mamele, a ramas pe loc. Si stiu ca alaturi de alti oameni cu inima mare il putem transforma intr-un spatiu cald si primitor pentru bebelusii si copiii fiecarei familii. Un prim pas este să-mi scot la licitație rochia mea de mireasă, iar banii să servească la recondiționarea acestei Secții de Pediatrie a spitalului unde eu am venit pe lume, urmând ca implicarea mea să fie mereu activă în această campanie frumoasă”, a scris Adelina Pestrițu pe contul său de pe o rețea de socializare.

Vedeta a spus și cât a costat în realitate rochia de mireasă și la ce sumă a ajuns până acum licitația.

”Licitatia a pornit ieri de la suma simbolica de 500Ron, iar astazi este deja la 10.000Ron. Pretul real al rochiei a fost de 8.800€, insa cea care pana vineri va licita suma cea mai mare, va putea intra in posesia ei, iar banii vor servi cauzei nobile despre care tocmai v-am spus”, a încheiat ea.

citește și...