Adela Popescu s-a descurcat greu în ultimele săptămâni. ”Au fost câteva zile de panică”
Vedeta de televiziune Adela Popescu a explicat că ultima perioadă din viața sa nu a fost tocmai ușoară.
Adela Popescu a trecut printr-o perioadă dificilă în ultimele două săptâmâni. Vedetea a răcit foarte rău și a rămas fără voce pentru câteva zile. Ea a intrat în direct la emisiunea ”Vobește lumea”, de la Pro TV, unde a explicat cum a reușit să treacă peste momentele grele din ultimul timp.
Adela Popescu se află acasă cu cei doi copii ai săi, în timp ce partenerul său de viață, prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan, se află în Republica Dominicană, unde filmează pentru un nu sezon al emisiunii ”Insula Iubirii”.
“A răcit Alexanadru la grădiniță, după Alexadru a răcit, desigur, Andrei, după Andrei a răcit mama mea și după mama mea am răcit eu. Peste noapte, pur si șimplu, am răgușit.
După ce am discutat cu medicii și m-au văzut, mi-au spus că nu există niciun pericol, că totul e în ordine și că totul a fost o simplă viroză.
Mărturisesc că în primele zile nivelul de anxietate era extrem de ridicat. Soțul meu plecase, rămăsesm cu aștia mici care erau bolnăviori, nici eu nu mă simțeam bine. Au fost câteva zile de panică”, a povestit Adela Popescu.